Exclusiv Astra are suspiciuni în privința testelor: ”Un jucător are anticorpi, acum a ieșit pozitiv! E bătaie de joc!”
articol scris de Digi Sport30.10.2020, 21:34
Bogdan Mara a explicat situația cu care se confruntă Astra din cauza focarului de coronavirus și motivele pentru care a fost amânat meciul cu Dinamo.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Directorul sportiv al Astrei a dezvăluit că a avut anumite suspiciuni în privința testelor precedente și a schimbat clinica unde au fost testați din nou jucătorii. Iar rezultatele nu au venit în timp util.
”Am vrut să schimb clinica pentru că am văzut ce s-a întâmplat la CFR, ne-am testat la o clinică la Ploiești și așteptam acum să vină rezultatele. Nu poți să faci o testare pentru 40 persoane în 5 minute, sunt programări.
Eu nu cred că sunt 15 pozitivi, și la CFR au fost greșeli, au fost 12 pozitivi și apoi 12 din 12 negativi. La noi sunt 4 jucători, Bruno, Dima, Lazar și Crepulja au fost pozitivi acum o lună și jumătate.
Bogdan Mara: ”Dacă noile teste ies negative e bătaie de joc!”
Dima, care a avut Covid, a făcut testul pentru anticorpi și i-a ieșit că are anticorpi. Acum a ieșit din nou pozitiv, poate fi un test contaminat, de-aia am preferat să schimbăm clinica.
Iar dacă ies negative acum, e bătaie de joc față de viețile oamenilor! Oamenii s-au izolat, au plecat de acasă, își lasă familiile disperate, fugi,ascunde-te! Stau la hotel singuri, e o situație complicată,” a spus Bogdan Mara la Fotbal Club.
Directorul sportiv al Astrei a fost indignat de anumite insinuări referitoare la faptul că a forțat amânarea meciului cu Dinamo, deși avea cu cine să joace.
”Nu ieșeam la număr, avem accidentați, lipseau 20 de jucători de la prima echipă. Noi am vrut să jucăm, dar jucam cu echipa a treia?! Există un DSP, niște teste, niște clinici, toate pot fi verificate. Nu avem ascunzișuri și pe noi ne doare situația asta. ce am făcut noi greșit?,” a precizat Bogdan Mara.
Etichete: bogdan mara , dinamo astra , astra coronavirus , teste covid astra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat, sâmbătă, că a revocat ordinul dat trupelor sale de a nu...