Video Astra, aproape de un nou transfer! Va semna cu nepotul lui Sunday Oliseh
18.03.2016, 20:19Astra e lider în Liga 1, dar simte amenințarea Stelei în ceafă. Ca atare, giurgiuvenii încearcă să se întărească din mers și, cum înregimentarea jucătorilor liberi de contract este încă permisă, Astra e la un pas de un nou transfer. Este vorba de un jucător de atac liberian, care a trecut pe la Midtjylland (Danemarca), CSKA Moscova și Kuban Krasnodar (Rusia) și PAOK Salonic (Grecia). Ultima oară, fotbalistul de 25 de ani a fost la Al Gharrafa în Qatar, unde nu a rezistat, însă, decât jumătate de sezon, înainte de a-și rezilia contractul.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Liberianul de 25 de ani, cu peste 15 prezențe în naționala țării sale, a fost prezent astăzi la meciul Astrei cu ASA Târgu Mureș, din etapa a treia a play-out-ului Ligii 1. Sekou Oliseh este extremă stângă, dar poate evolua și în dreapta sau în centrul atacului. Jucătorul african a fost mulțumit de condițiile găsite la Giurgiu și, cel mai probabil, până luni va deveni jucătorul Astrei cu acte.
Problema lui Oliseh este că nu a mai jucat un meci oficial din 6 decembrie 2014, într-un Kuban - CSKA Moscova, și nu a mai marcat un gol din 2 noiembrie 2014, într-un meci Kuban - Spartak Moscova 3-3, în care a reușit o ”dublă”.
Cine este Sekou Jabateh Oliseh
Sekou Oliseh s-a născut în Monrovia, în Liberia, dar a fost adoptat la o vârstă fragedă de de fostul fotbalist nigerian Churchill Oliseh, fratele mai cunoscutului Sunday Oliseh (ex-Ajax, Juventus, Borussia Dortmund etc)
Sekou Oliseh a impresionat într-un meci din faza grupelor UCL, din februarie 2012, CSKA Moscova-Real Madrid 1-1. Deși a jucat doar 25 de minute, a fost unukl dintre cei mai buni jucători de pe teren, fiind lăudat de presa din Rusia, ca și de cea internațională, pentru prestația sa.
Cariera sa este pe un drum descendent, însă. La doar 25 de ani, Oliseh, care a jucat în copilărie pentru Nigeria, până la nivelul U20, evoluând apoi pentru Liberia, este ”dat dispărut” de jurnaliștii din țara sa. ”Unde e Sekou Jabateh Oliseh?”, se întreba presa din Liberia în toamna anului trecut.
Jurnaliștii liberieni au trecut în revistă parcursul său fotbalistic, subliniind că după cinci ani la CSKA Moscova, Oliseh a plecat, liber de contract, la Al Gharrafa. Clubul din Qatar a renunțat, însă, repede la jucătorul african, iar de atunci, până acum, când a apărut în România, la Giurgiu, nimeni nu mai știa nimic de el.
Vezi mai jos imagini cu Sekou Jabateh Oliseh prezent, alături de Bilașco, la meciul Astra-ASA:
La finalul meciului cu ASA, antrenorul giurgiuvenilor Marius Șumudică a recunoscut că Oliseh se pregătește cu Astra și va semna un contract zilele următoare.
"A venit, se va pregăti cu noi. Sperăm să îl legitimăm cât mai repede", a recunoscut Marius Şumudică, în cadrul emisiunii Digi Sport Special.
Etichete: transfer , astra , kuban , atacant , 25 de ani , cska , astra asa , sekou oliseh , jucator de atac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...