Așteptarea a luat sfârșit: Elvir Koljic, pregătit de revenire! ”O să-l vedem în echipă de la începutul campionatului”
articol scris de Digi Sport05.06.2021, 18:12
Elvir Koljic a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai Universității Craiova în startul sezonului trecut, însă în octombrie 2020 a suferit o gravă accidentare, care l-a scos din circuit.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Atacantul bosniac a revenit pe teren în aprilie, dar după trei apariții pe gazon s-a accidentat din nou, problemele medicale ce i-au încheiat sezonul. Acum, după aproape o întreagă stagiune în care Universitatea Craiova a fost privată de aportul lui Elvir Koljic, vârful de atac este așteptat să revină alături de echipă.
Elvir Koljic revine la Universitatea Craiova
Sorin Cârțu, președintele Universității Craiova, a anunțat că Elvir Koljic este recuperat, va putea face pregătirea de vară alături de echipă, iar din startul sezonului viitor ar putea juca din nou, la o capacitate aproape de cea maximă.
”Pe Koljic îl așteptăm să revină acum, să aibă consistență în joc și să dea consistență jocului nostru, pentru că ne-a lipsit în perioada asta, cât a fost accidentat.
Să sperăm că nu o să mai aibă ghinionul ăsta, pe care l-a avut altădată. Da, o să-l vedem în echipă de la începutul campionatului”, a declarat Sorin Cârțu, potrivit Prosport.
Înaintea accidentării suferite în octombrie, în partida cu Poli Iași din runda a șasea, Elvir Koljic traversa poate cea mai bună formă sportivă din carieră, reușind să marcheze șase goluri în primele cinci etape. Evoluțiile bunde la Craiova i-au adus atacantului și convocarea la naționala Bosniei pentru ”dubla” cu Italia și Polonia din Nations League, Elvir Koljic fiind integralist în al doilea joc.
Ce se întâmplă cu Marinos Ouzounidis
Marinos Ouzounidis a încheiat sezonul cu Universitatea Craiova pe locul trei în Liga 1 și cu o Cupă a României în palmares și va continua pe banca echipei și din sezonul viitor.
”Bineînțeles că rămâne, pe 17 pleacă în Austria în cantonament”, a transmis Sorin Cârțu.
Etichete: sorin cartu , jucatori universitatea craiova , elvir koljic , recuperare elvir koljic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...