”Asta e viața!” Reacția lui Laszlo Dioszegi, după faza controversată de la Sepsi - CFR 2-1
articol scris de Digi Sport18.12.2023, 11:17
Sepsi Sf. Gheorghe a reușit să o învingă pe CFR Cluj, scor 2-1, datorită unui gol controversat marcat de Vitalie Damașcan în minutul 85.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
În camera VAR, au fost trasate liniile pentru a fi stabilite pozițiile apărătorului și atacantului cel mai apropiat de poartă, doar că a fost creată o mai mare confuzie! Conform liniilor trasate, Mario Rondon este în poziție regulamentară, doar că la un stop cadru este evident că atacantul lui Sepsi are piciorul drept mai în spate și este în ofsaid.
Laszlo Dioszegi: ”A fost ofsaid. Însă, nimeni de la Sepsi nu are nicio vină”
A doua zi după partida din Covasna, Laszlo Dioszegi a reacționat și a vorbit despre faza controversată.
Patronul celor de la Sepsi a recunoscut că Mario Rondon a fost surprins în ofsaid, însă acesta consideră că echipa sa nu are absolut nicio vină.
”Asta e viața! Și eu am revăzut după meci faza și recunosc că arbitrii au greșit. A fost ofsaid. Însă, nimeni de la Sepsi nu are nicio vină. Este strict problema lor, dar să știți că astfel de analize și de declarații mi-ar plăcea să apară și când se greșește împotriva noastră. Și au fost atâtea meciuri.
Însă, e clar. Am puterea să recunosc că am marcat și am câștigat dintr-un gol din ofsaid, dar în momentul jocului nu am sesizat acest lucru”, a spus Dioszegi, potrivit ProSport.
Vassaras a reacționat de urgență, după gafa de la Sepsi - CFR 2-1. Trei arbitri pedepsiți
La scurt timp după partida jucată în Covasna, Kyros Vassaras a avut o intervenție de urgență. Șeful CCA a recunoscut că liniile trasate de arbitrii din camera VAR au fost total eronate.
Mai mult grecul a anunțat că Florian Alexandru Vișan (asistent), Iulian Dima (arbitrul din camera VAR) și Alexandru Filip (asistent VAR) vor fi înlocuiți la următoarele delegări.
”Imediat după fluierul de final al meciului Sepsi OSK – CFR Cluj, disputat duminică, 17 decembrie, CCA a obținut imediat toate informațiile și a intrat în posesia imaginilor din camera VAR pentru a analiza cu atenție faza în urma căreia Sepsi a marcat minutul 85.
Ca urmare a analizei făcute a rezultat că s-a comis o eroare. Linia albastră a fost atribuită atacantului, iar cea roșie fundașului. Cu toate că cel care atribuie liniile este operatorul de reluări care face parte din echipa tehnică VAR, arbitrul VAR și asistentul VAR nu pot fi absolviți de vină, ei nerealizând eroarea comisă, deși foarte bine au observat o posibilă poziție de ofsaid. De asemenea, arbitrul asistent, chiar dacă ofsaidul a fost unul mic, nu ușor de sesizat în dinamica fazei, va suporta și el consecințele.
Am avut deja o primă discuție în cadrul CCA și am decis să înlocuim toți cei trei arbitri de la viitoarele delegări. De asemenea, vom avea în perioada următoare o întâlnire cu echipa tehnică pentru a vedea cum putem evita pe viitor astfel de greșeli.
În concluzie, golul a fost marcat din ofsaid, o eroare regretabilă a brigăzii de arbitri, motiv pentru care doresc să prezint scuze, în numele CCA, celor afectați de această greșeală”, a spus Kyros Vassaras, potrivit frf.ro.
Etichete: cfr cluj , sepsi , superliga , laszlo diosezgi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru...