”Ăsta e un antrenor meseriaş”. Tehnicianul din Liga 1 care l-a impresionat pe Dumitru Dragomir
articol scris de Digi Sport19.07.2021, 13:04
Rapid a câștigat primul meci în Liga 1 după șase ani, 1-0 contra Chindiei Tărgoviște. Mihai Iosif, omul care a readus gruparea giuleșteană pe prima scenă a fotbalului românesc, continuă rezultatele impresionante la cârma ”vișiniilor” și stârnește admirația oamenilor de fotbal.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Dumitru Dragomir a fost impresionat de calitățile de tehnician ale ”poetului” de pe banca Rapidului și susține că una dintre calitățile sale este capacitatea de a se face plăcut în fața jucătorilor printr-un simț al umorului puternic dezvoltat.
Dumitru Dragomir: ”Mi-a depăşit aşteptările Iosif. Ăsta e un antrenor meseriaş”
”Mi-a depăşit aşteptările Iosif. Ăsta e un antrenor meseriaş. Toată lumea a transformat meseria asta în academie. Asta e o meserie ca cizmăria, croitoria. E meseriaş Iosif ăsta. Niculae şi-a dat seama că e meseriaş. Dacă spune ceva în glumă, jucătorii sunt lângă el ca albinele la stup.
Apărarea Rapidului e în primele cinci ale ţării. O să vedeţi! Jucători disciplinaţi acolo, e o atmosferă bună la Rapid. Mai văd un meci-două şi o să vă spun unde se situează Rapid. Nu îmi dau seama de valoarea echipei din Târgovişte momentan”, a declarat Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF.
La finalul meciului de pe Arena Națională, Mihai Iosif, antrenorul Rapidului, s-a arătat foarte mulțumit de rezultat și a comentat în stilul caracteristic desfășurarea jocului.
”Sunt fericit. Chiar pot să răsuflu ușurat, e visul oricărui antrenor să joace într-o asemenea atmosferă. Vreau să rămânem cu picioarele pe pământ. Am avut mulți jucători noi, n-am jucat niciun meci de pregătire în formula de azi și de aceea suntem atât de fericiți. În momentul de față, echipa joacă ce ne dorim, dar pe viitor ne vom dori mai mult. Trebuie să fim Rapid, să atacăm non-stop, să punem presiune pe adversar, să avem faze de poartă.
Le mulțumesc suporterilor. Îi iubesc pe suporteri, de acolo vin, uitați-vă pe fața mea. Vorba cântecului: 'Fericirea are chipul meu'. Fiecare se bucură în felul lui. Fiecare cu genul lui muzical, felul lui de a se îmbrăca. Da, sunt permise și manelele, dar doar la euforie, în anumite momente. În general, nu", a spus Mihai Iosif, după meci.
- Pentru Rapid urmează meciul cu CS Mioveni, din deplasare, programat vineri, de la ora 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
VIDEO Rezumat Rapid - Chindia 1-0
Etichete: dumitru dragomir , antrenor rapid , mihai iosif
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...