Exclusiv "Asta ar trebui să fie ideea". Sorin Cârțu a dezvăluit planul pe care ar trebui să-l urmeze Craiova în play-off
13.03.2019, 18:43Universitatea Craiova a debutat cu o victorie în play-off, 1-0 cu Astra Giurgiu, iar înfrângerea celor de la FCSB, 1-2 în fața Viitorului, a urcat urcat echipa lui Devis Mangia pe locul 2, la 4 puncte de liderul CFR Cluj. Sorin Cârțu, noul președinte al echipei din Bănie, a dezvăluit planul pe care echipa ar trebui sa-l urmeze în cele 9 etape rămase de disputat până la finalul campionatului.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Perioada asta de 10 etape reprezintă un moment în care echipa trebuie să exploateze rezultatul, nu spectacolul din teren. După mine, trebuie să se urmărească media de puncte. Asta ar trebui să fie ideea echipei, rezultatele pozitive. Cutoate astea, obiectivul echipei este să joace în cupele europene", a spus Cârțu, la Digi Sport, in cadrul emisiunii Fotbal Club.
Cum era de așteptat, noul oficial al Craiovei a fost întrebat despre proaspătul scandal din sânul echipei, în urma căruia Meza Colli și Matteo Fedele au fost excluși din lot, așa cum Digi Sport a anunțat cu o zi în urmă. Cârțu a spus că nu știe ce au făcut cei doi fotbaliști, dar se așteapta ca măsura luată să nu dureze mult.
"Nu știu concret ce au făcut Meza Colli și Fedele. Eu știu decizia băncii tehnice și a clubului, atât. Decizia s-a luat înainte de venirea mea și nu sunt deloc îngrijorat. Nu știu cât va dura această măsură, dar mă aștept să nu dureze mult.
Normal că Mangia a vrut să dea un exemplu și pentru ceilalți, pentru că vorbim de doi jucători pe care el i-a adus", a mai spus "Sorinaccio".
Fostul mare fotbalist a vorbit și despre sarcinile pe care le va avea în noua sa funcție, precum și despre relația pe care o va avea cu antrenorul Devis Mangia: "Mă implic în strategia clubului, dar în momentul în care se va dori aducerea unui jucător mi se va cere părerea. Dacă Mangia vrea să se sfătuiască cu mine foarte bine, el decide dacă vrea un sfat de la mine sau nu. Eu nu-i impun nimic. Eu voi înțelege orice decizie va lua, pentru că am antrenat și eu vreo 30 de ani. Nu știu cum va decurge relația cu el, vom vedea.
Prin urmare, eu sunt specialist al fotbalului, eu nu-mi dau cu părerea de dragul de a face asta".
În etapa următoare din play-off, Craiova joacă în deplasare, la Sepsi, vineri, de la ora 20:30, în direct pe Digi Sport 1.
"Vreau să fiu primul care câștigă campionat - cupa - campionat, ca fotbalist, antrenor și președinte" - Sorin Cârțu, la Digi Sport.
Etichete: universitatea craiova , sorin cartu , devis mangia , craiova play-off , cartu presedinte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...