"Aşa îl sfătuiesc eu". Daniel Oprița i-a dat replica lui Alexandru Chipciu, după declarațiile anti-CSA Steaua
articol scris de Digi Sport30.09.2023, 12:55
Alexandru Chipciu (34 de ani) a avut un discurs extrem de dur la adresa celor de la CSA Steaua, după meciul cu Universitatea Cluj, încheiat 3-1, în grupele Cupei României.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Chipciu a numit-o pe CSA Steaua drept o echipă fake (n.r. falsă) și a spus că, din punctul său de vedere, trupa din Ghencea nu reprezintă adevărata continuatoare a clubului roș-albastru.
"Aşa îl sfătuiesc eu". Daniel Oprița i-a dat replica lui Alexandru Chipciu, după declarațiile anti-CSA Steaua
La puțină vreme după discursul dur al lui Alexandru Chipciu, Daniel Oprița a ieșit la atac. Antrenorul celor de la CSA Steaua l-a avertizat pe fostul fotbalist al FCSB-ului că vorbește prea mult în afara terenului și crede că treaba acestuia ar trebui să fie doar cum se descurcă pe terenul de joc.
"Nu vreau să discut despre ce a spus Chipciu. Ar trebui să discute de alte lucruri Chipciu. Adică, eu am văzut că vorbeşte foarte mult el. Are ieşiri care nu sunt cele mai bune. Aşa-l sfătuiesc eu pe el. Are alt statut, trebuie să vorbească despre ce se întâmplă pe teren, nu în afara lui. E problema lui", a declarat Daniel Oprița pentru playsport.ro.
Chipciu, despre CSA Steaua: ”E o echipă fantomă”
Fotbalistul echipei ardelene le-a răspuns suporterilor care l-au numit ”sclavul lui Becali” și a spus că el nu consideră că CSA este Steaua.
”Ideea e că... Îmi vine să râd. Am și oameni din Peluza Sud care mi se par respectabili și foarte inteligenți. În afară de stadion, care e foarte frumos, nu m-a încercat nimic. Nu vreau să fac jocuri, chiar nu mă interesează și faptul că am jucat la FCSB nu are nicio legătură.
Asta este Steaua? Cu echipamentul ăsta fake (n.r. fals)? E o echipă fantomă din punctul meu de vedere. Păcat de suporterii din Peluza Sud. M-au înjurat de soră, de nevastă, că sunt sclavul domnului Becali, așa este, ei sunt sclavii Armatei.
Nu-mi pare rău că nu am jucat la Steaua deloc. Din contră, sunt legat emoțional de acei oameni”, a spus Alexandru Chipciu, la flash-interviul din Ghencea.
Etichete: csa steaua , alexandru chipciu , universitatea cluj , daniel oprita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...