Galerie Foto Bannere cu ”FCSB is not Steaua” au împânzit Bucureștiul! Proteste la tragerea la sorți de sâmbătă
29.11.2019, 10:06Sub titlul ”FC Fcsb NU e STEAUA!”, Asociația Steliștilor `47 a emis un comunicat în urma ghidului online emis de UEFA conform căruia, FCSB a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986. Suporterii de la Peluza Sud Steaua au trimis o scrisoare deschisă către forul continental și au ales un mod de a protesta.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fanii de la Peluza Sud Steaua au de gând să împartă câte un ”pliant informativ referitor la situația în care se află Steaua”, fiecărui membru care va participa la tragerea la sorți pentru ”EURO 2020”, care va avea loc la Buzurești, sâmbătă, 30 noiembrie.
”Bucureștiul găzduiește, sâmbătă, tragerea la sorți pentru EURO 2020. Cu această ocazie, participanții prezenți la acest eveniment vor primi, din partea Peluzei SUD, câte un pliant informativ referitor la situația stânjenitoare în care se află STEAUA cu largul acord al FRF și, implicit, UEFA.
De asemenea, delegații UEFA vor fi informați de consecințele severe pe care această situație le aduce integrității UEFA și competițiilor sale”, se anunță în comunicatul postat de AS47 pe pagina lor de Facebook.
Peluza Sud Steaua a pus bannere cu ”FCSB is not Steaua” prin București
O altă modalitate de protest a celor de la Peluza Sud Steaua a fost aceea de a pune prin București bannere cu ”FCSB is not Steaua”, pentru a atrage atenția celor de la UEFA și FRF. Un astfel de banner a a apărut chiar și lângă luminițele de Crăciun, puse de primăria capitalei, care au ca tematică EURO 2020.
Galerie Foto
În scrisoarea deschisă emisă către UEFA, Asociația Steliștilor 47 anunță forul continental că CSA Steaua București este deținătoare de drept a brand-ului și palmaresului Stelei, iar echipa evoluează în Liga a 4-a.
UEFA și-a corectat greșeala
Forul european a realizat un ghid online pentru jurnaliști, despre România și București, orașul care va găzdui tragerea la sorți ce va avea loc sâmbătă, de la orele 19.
UEFA nota că ”Fotbal Club FCSB a învins-o pe Barcelona în finala Cupei Campionilor din 1986. Dinamo a atins semifinalele CCE în 1984, însă performanța a fost bătută când FCSB a trecut de Barcelona. A fost o finală dramatică și rămâne în continuare cea mai importantă realizare a unei echipe din România”.
Între timp, UEFA a corectat greșeala, iar în loc de FCSB apare numele Steaua București.
Talpan a sărit și el la gâtul FRF și UEFA
Florin Talpan ”a luat foc” când a văzut ghidul UEFA pentru EURO 2020. Forul continental susținea că FCSB este continuatoarea echipei care câștiga Cupa Campionilor Europeni, în 1986, Steaua București. Juristul CSA s-a plâns de faptul că echipa Armatei este discriminată și atacă FRF.
”Nu e nimic surprinzător. E doar o nouă dovadă a lipsei de respect pe care Federația Română de Fotbal o are față de Steaua București și față de deciziile pronunțate de instanțele judecătorești. Si dau vina pe FRF pentru că această entitate refuză să facă cunoscute la UEFA deciziile pronunțate de instanțele judecătorești care invederează foarte clar că FC FCSB nu este Steaua.
De altfel, nici nu e nevoie de aceste hotărâri ca cineva să știe că acea echipa nu e Steaua. E destul să te uiți la actul său de înființare. Pe el scrie 2003 la anul înființării. Atunci vă întreb: Cum poate o echipă înființată în anul 2003 să câștige o cupă în 1986? Răspunsul este că nu poate” a spus Talpan, la ziare.com.
Gigi Becali a preluat Steaua în 2003
Gigi Becali a preluat Steaua în 2003 și a pierdut procesul cu Armata, în urmă cu câțiva ani, și dreptul de a mai folosi numele ”Steaua București”, astfel că a fost nevoit să schimbele numele echipei sale în FCSB. Între timp acesta a pierdut și procesul pentru marcă și palmares. Cu toate astea, Mihai Stoica susține că FCSB este Steaua și îi atacă pe fanii de la Peluza Sud Steaua.
Etichete: steaua , frf , mihai stoica , euro 2020 , uefa , peluza sud steaua , fcsb , florin talpan , razboi becali armata , asociatia stelistilor 47 , fcsb is not steaua , bannere bucuresti peluza sud , proteste peluza sud steaua , scrisoare catre uefa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...