“Arena Națională“, mai mult goală decât plină. 20.000 de bilete vândute pentru Astra
18.12.2013, 18:51Steaua - Astra nu se va disputa pe un stadion plin, așa cum și-ar fi dorit oficialii campionilor. Pe “Arena Națională“ vor fi cel mult 25.000 de spectatori.
Laurențiu Reghecampf, antrenorul Stelei, a făcut un apel către fani, chiar și cu doar câteva ore înaintea startului partidei din seara aceasta, pentru a fi prezenți în număr cât mai mare la meciul cu Astra, extrem de important în lupta pentru titlu.
Oficialii Stelei și-ar fi dorit un stadion arhiplin și la ultima reprezentație de acasă din 2013, mai ales că partida cu giurgiuvenii are miză, dar realitatea spune cu totul altceva.
Până la ora 18:00, se vânduseră 20.000 de bilete, adică primul inel se va ocupa integral. Șefii roș-albaștrilor au mai scos pe ultima sută de metri alte 3.000 de tichete, de la inelul al doilea, dar n-au comercializat niciunul în sectoarele care au fost închise ca urmare a deciziei Comisiei de Disciplină a LPF luată împitriva suporterilor de la Peluza Sud.
Altfel spus, organizatorii mizează pe aproximativ 25.000 de spectatori pentru primul duel din “dubla“ cu Astra.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Etichete: steaua , astra , steaua astra , steaua fani , steaua astra spectatori
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...