Arde Bănia! Galeria echipei U Craiova 1948 vrea să boicoteze derby-ul, Universitatea răspunde dur: "Ziua Judecății se apropie"
articol scris de Digi Sport30.09.2021, 14:13
U Craiova 1948 - Universitatea Craiova, derby-ul Băniei, este programat duminică, de la ora 21:00, şi va fi în direct pe Digi Sport 1 şi pe siteul digisport.ro pentru abonaţii RCS-RDS.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Un meci aşteptat de toată lumea fotbalului de la noi. Dar care până să ajungă la disputa din teren a echipelor conduse de Adrian Mutu şi de Laurenţiu Reghecampf se "desfăşoară" deocamdată la distanţă.
Prima fumigenă a fost aprinsă în noapte de marţi spre miercuri, când gardurile casei lui Sorin Cârţu au fost din nou vandalizate.
Arde Bănia! Galeria echipei U Craiova vrea să boicoteze derby-ul, Universitatea răspunde dur: "Ziua Judecății se apropie"
Astăzi, suporterii echipei lui Adrian Mititelu au publicat un comunicat în care îşi arată indignarea că spectatorilor li s-ar putea cere certificatul verde pentru a avea acces pe stadion şi anunţă că în semn de protest, dacă se va întâmpla aşa ceva ei vor boicota meciul. De parcă dacă incidenţa ar trece de 6, caz în care stadionul ar fi închis conform vechilor reglementări, ar putea merge la arena.
Iar cei de la "Universitatea lui Rotaru" au prins imediat momentul şi au contraatacant cu un alt comunicat la fel de dur.
Comunicatul emis de FC U Craiova 1948: "Opriți discriminarea! Conform ultimelor zvonuri apărute, la competițiile sportive vor putea intra pe stadion doar persoane vaccinate.
Peluza Sud transmite public că nu se va prezenta pe niciun stadion pe care se va îngrădi libertatea unei persoane pe baza vaccinului. Conform articolelor 4(1), 16(1), 23(1), 53(2) din Constituția României, dar și a paragrafelor 7.3.1, 7.3.2 și 7.5.2 din Rezoluția 2361/2021 a Adunării Parlamentare a Consiliului European, considerăm abuzivă, discriminatorie și neconstituțională îngrădirea accesului pe stadion, leagăn al libertății, unor persoane care au dreptul de a decide dacă vor sau nu să se vaccineze.
Nu credem în conspirații, nu dorim să intrăm în subiecte legate de virusologie sau alte aspecte de ordin medical, ci doar ne anunțam poziția fermă în fața acestei decizii. Din momentul în care vor putea intra pe stadion atât persoanele nevaccinate, cât și cele vaccinate, vom fi prezenți, așa cum am fost și până acum. Speram ca acestea să fie doar zvonuri și să ne putem susține echipa de pe stadion, duminică, în meciul cu utopiile. Rămâne cum am stabilit, toți în negru la ora 18:00 în Centrul Vechi, INDIFERENT DE SITUAȚIE! Libertate pentru suporteri!", anunță FC U Craiova 1948.
Replica celor de la Universitatea Craiova: "Vreți ca lumea să nu vadă că, în tot acest timp, ați fost o minciună."
Universitatea Craiova a oferit imediat o replică: "Frica de suporteri. Întotdeauna v-a fost frică de suporteri, indiferent câte societăți comerciale ați schimbat sau cum s-au numit ele. De frica suporterilor, ați început prin a muta echipa la Severin, apoi ați declarat sus și tare că orașul Craiova nu merită să aibă echipă de fotbal şi, imediat, aţi venit cu bomba că este „echipa familiei voastre și a copiilor copiilor voștri” și noi toți, ceilalți, trebuie să ne facem echipă de fotbal.
De când v-ați înființat prima societate în anul 2005 și până la ultima, „inaugurată“ în anul 2017, ați mințit, manipulat și trădat.
Și, cu toate că „Ziua Judecății” se apropie cu pași repezi, voi încă vreți să vă ascundeți. Vreți ca lumea să nu vadă că, în tot acest timp, ați fost o minciună. Că sunteți puțini și că tot ceea ce vă leagă este patronul. Și atunci ați hotărât să fugiți de judecată, să nu vadă o țară întreagă că pentru orașul Craiova, pentru regiune, SRL-ul din 2017 nu există.
Vă ascundeți în spatele unor minciuni: că jandarmeria nu vă lasă să organizați meciul, că nu aveți firmă de pază ca să vă asigure siguranța.
Pentru a termina cu aceste minciuni, vă propunem să plătim noi toate costurile pentru buna desfășurare a evenimentului şi să asigurăm necesarul de stewarzi pe care susțineți sus și tare că nu-i aveți.
Cu o singură condiție: Lăsați suporterii să vină la stadion! Lăsați oamenii să se bucure de fotbal! Puneți biletele în vânzare pe tot stadionul! Nu vă mai ascundeți! Și țineți minte că, dacă veți juca fără spectatori așa cum vreți să o faceți, loviți nu doar în suporterii Universității Craiova, ci și în proprii voștri suporteri. Pentru că, dacă Peluza Nord nu va fi duminică în stadion, nici Peluza Sud nu va avea acces la meciul retur. Dar, poate, ca de obicei, nu vă interesează asta", a fost replica Universității Craiova.
Etichete: meciuri craiova , universitatea craiova u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...