Arbitru de top la Universitatea Craiova - CFR Cluj. Palmaresul celor două cu el la centru
03.08.2020, 09:31Universitatea Craiova - CFR Cluj, meciul care va decide campioana din Liga 1, se dispută în această seară, de la ora 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Pentru partida decisivă din Bănie, CCA l-a delegat pe cel mai bine cotat arbitru român, Ovidiu Hațegan (40 de ani).
Ovidiu Hațegan arbitrează finala campionatului, Universitatea Craiova - CFR Cluj
Arădeanul Ovidiu Hațegan va fi ajutat la cele două linii de Octavian Șovre și Vasile Marinescu, în timp ce al patrulea oficial a fost desemnat Radu Petrescu. Observatorul partidei va fi Aron Huzu.
Arbitru FIFA din 2008, Ovidiu Hațegan a împărțit dreptatea la trei meciuri ale Craiovei din acest sezon: împotriva lui FC Botoșani (1-1), FC Viitorul (2-1) și Gaz Metan Mediaș (2-1). Arădeanul a fost la centru și în patru dueluri ale clujenilor: contra lui FCSB, de două ori (0-0 și 1-0), Dinamo (0-0) și Gaz Metan Mediaș (2-0).
Palmaresul Universității Craiova și al lui CFR Cluj cu Ovidiu Hațegan la centru
În total, Ovidiu Hațegan a fost la 48 de meciuri ale lui CFR Cluj, formația din Gruia înregistrând 19 victorii, 20 de remize și 9 înfrângeri.
De partea cealaltă, oltenii l-au avut pe arădean la centru în 28 de partide, în urma cărora s-au înregistrat 11 victorii, 8 remize și 9 înfrângeri.
Duelul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj a mai fost arbitrat în alte trei ocazii de Ovidiu Hațegan: în sezonul 2016/2017 (0-0), și de două ori în stagiunea 2018/2019 (2-0 pentru olteni și 1-0 pentru ardeleni).
Pe lângă meciurile din Liga 1 sau Cupa României, arădeanul a mai arbitrat în acest sezon dueluri din Liga Campionilor, Europa League sau Campionatul Mondial al Cluburilor.
Etichete: cfr cluj , universitatea craiova , ovidiu hategan , arbitru craiova cfr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...