Apelul făcut de Florin Gardoș, după amânarea meciului Clinceni - Argeș: ”Poate investim și depășim momentul cu lopețile”
articol scris de Digi Sport12.12.2020, 15:18
Meciul Academica Clinceni - FC Argeș nu s-a putut juca, din cauza gazonului îmbibat cu apă, și a fost reprogramat pentru duminică, de la 11:30, în direct la Digi Sport 1 și pe digisport.ro.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La scurt timp de la oficializarea amânării, Florin Gardoș a transmit că astfel de momente, cu apa scoasă de pe suprafața de joc cu lopeți și găleți, nu ar trebui să existe la nivelul Ligii 1, solicitând investiții din partea autorităților.
Galerie Foto
Florin Gardoș solicită investiții în stadioane
”Terenul se prezenta bine și ăsta e regulamentul, sperăm să putem juca mâine, să se oprească ploaia. Sperăm să depășim și noi momentul ăsta cu lopețile și să se investească în toate stadioanele, să fie încălzire și tot ce trebuie, să nu mai apară astfel de situații”, a declarat Florin Gardoș.
Condițiile de la Clinceni l-au făcut pe Andrei Prepeliță, mijlocașul lui FC Argeș, să-și reamintească de perioada în care evolua în Rusia, la Rostov.
”Ne-a luat prin surprindere această situație, știam că plouă, dar nu ne așteptam să fie o asemenea intensitate.
Sperăm să putem juca mâine, pentru că m-am uitat pe prognoză și e posibil să plouă și mâine. Eu am jucat și la -28 de grade în Rusia, nu mai simți diferența între -15 și -28 de grade”, a recunoscut Andrei Prepeliță.
Etichete: florin gardos , andrei prepelita , meciuri amanate liga 1 , academica clinceni - fc argeș
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...