Anunțul legat de transportul în comun făcut de Rapid pentru suporteri cu o zi înaintea derby-ului cu CFR Cluj
articol scris de Digi Sport19.07.2024, 16:45
Rapid a făcut un anunț important privind transportul în comun cu o zi înaintea derby-ului cu CFR Cluj, de pe teren propriu.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Meciul dintre Rapid și CFR Cluj este programat să se dispute sâmbătă, de la ora 22:00, în direct la Digi Sport 1. Jocul poate fi urmărit și pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.
Programul STB va fi prelungit cu o oră în seara derby-ului dintre Rapid și CFR Cluj în zona Giulești - Crângași
Toate orele meciurilor din etapa a doua a SuperLigii au fost modificate de LPF la începutul acestei săptămâni din cauza prognozele meteo, care indică temperaturi ridicate în acest weekend.
Astfel, derby-ul dintre Rapid și CFR Cluj va începe la ora 22:00 și se va termina aproximativ la ora 00:00, ceea ce reprezintă o problemă pentru mulți suporteri care vor veni la stadion cu mijloacele de transport în comun.
În acest context, Rapid a anunțat că a ajuns la un acord cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov privind prelungirea orarului mijloacelor de transport în comun adiacente zonei Giulești - Crângași cu o oră, adică până după terminarea partidei din Giulești.
”Sâmbătă, 20 iulie, după meciul cu CFR Cluj, care va începe la ora 22:00, programul transportului în comun pe liniile adiacente zonei Giulești - Crângași a fost prelungit cu o oră, iar numărul autobuzelor de noapte a fost suplimentat, ca urmare a demersurilor clubului nostru.
Din păcate, până la această oră, Metrorex a refuzat acest lucru, dar avem speranța că, până la ora meciului, vom rezolva această speță.”, a transmis Rapid pe pagina de Facebook.
Istvan Kovacs va arbitra derby-ul Rapid - CFR Cluj
În prima rundă a noului sezon din SuperLiga, Istvan Kovacs a arbitrat meciul Petrolul - Gloria Buzău, scor 0-0.
Istvan Kovacs va fi la centrul meciului dintre Rapid și CFR Cluj, considerat derby-ul etapei a 2-a din SuperLigă. Arbitrul român va fi ajutat la meciul din Giulești de asistenții George Florin Neacșu și Vasile Marinescu.
Arbitru de rezervă la acest meci va fi Sorin Vădana. Observator va fi Augustus Constantin.
Etichete: rapid , cfr cluj , suporteri , transport in comun
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...