Exclusiv Anunțul făcut de șeful Școlii de Antrenori FRF în cazul lui Neil Lennon
articol scris de Digi Sport07.06.2024, 18:34
Neil Lennon (52 de ani) a semnat și a fost prezentat oficial de Rapid ca antrenor principal, dar au apărut discuții privind documentele sale, dacă deține sau nu carnet de antrenor, obligatoriu pentru a activa în România.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Lucian Burchel, șeful Școlii de Antrenori din Cadrul Federației Române de Fotbal, a anunțat că licența lui Neil Lennon a fost verificată și nord-irlandezul deține Licența UEFA Pro.
Ce a spus Lucian Burchel despre Neil Lennon
În privința celorlalte documente necesare, Lucian Burchel a transmis că este convins că Rapid a făcut toate demersurile necesare pentru ca Neil Lennon să fie în legalitate.
”Ce știu în momentul de față este că Lennon deține licență UEFA Pro valabilă. Noi am făcut demersurile necesare din timp.
Cred că Rapid a obținut dreptul de muncă. Dacă contractul ajunge la noi pentru vizare, noi verificăm la Federațiile de care aparțin antrenorii respectivi. Dacă licența lui Lennon este valabilă, vizăm contractul.
Dacă nu ar fi fost legal, nu ar fi semnat cu Rapid. Cred că Rapid a făcut tot ce a trebuit să facă. Noi ce putem verifica, verificăm. Restul, ține de treaba clubului”, a declarat Lucian Burchel, la Liga Digisport.
Rapid a bifat primul transfer al verii
După o serie de plecări, Rapid a reușit să facă primul transfer al verii. Mijlocașul sârb Luka Gojkovic a semnat cu giuleștenii un contract valabil doi ani.
În cariera sa, Gojkovic a mai jucat pentru FK Vozdovac, Backa Palanca, Novi Belgrad și Rad Belgrad.
Etichete: neil lennon , lucian burchel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...