Anunțul făcut de Elias Charalambous, după ce Mihai Lixandru s-a accidentat grav în meciul cu PAOK
articol scris de Digi Sport05.10.2024, 18:28
FCSB a învins-o pe PAOK Salonic, scor 1-0, în cadrul etapei a doua din ”faza ligii” UEFA Europa League.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Chiar dacă a obținut toate cele trei puncte, campioana României a primit și o lovitură în meciul jucat pe Toumba: Mihai Lixandru s-a accidentat grav.
Elias Charalambous: ”Mentalitatea sa e puternică și va fi și mai puternic după ce va reveni”
Mijlocașul central s-a accidentat la genunchi în prima parte a meciului de la Salonic și nu va mai juca fotbal în 2024. Urmează să fie supus unor controale medicale pentru a fi stabilită exact perioada de recuperare.
În cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu Gloria Buzău, Elias Charalambous a vorbit și el despre accidentarea suferită de Mihai Lixandru.
"Are o accidentare la ligament care îl va ține pe bară mult timp. E un jucător foarte important. Asta e viața în fotbal. Lixandru e puternic. Are o mentalitate puternică.
O să aibă nevoie de timp să se refacă, mult timp. Dar mentalitatea sa e puternică și va fi și mai puternic după ce va reveni", a spus Elias Charalambous la conferința de presă.
Gigi Becali i-a mărit salariul lui Mihai Lixandru
După meci, Mihai Lixandru a avut parte de o oarecare consolare, întrucât Gigi Becali l-a anunțat personal că i-a mărit salariul cu 5.000 de euro.
”Am vorbit cu Lixandru, l-am încurajat, i-am adăugat încă vreo 5.000 de euro la salariu.
I-am zis de aseară că de astăzi va avea contractul mărit, ca o mică alinare. Cred că patru luni va asta”, a declarat Gigi Becali, la revenirea în România.
Odată cu mărirea salarială, Mihai Lixandru va câștiga 12.000 de euro pe lună.
Etichete: superliga , paok , elias charalambous , fcsb , mihai lixandru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...