Anunțul celor de la Farul, după ce Gigi Becali a spus că David Kiki va semna cu FCSB
articol scris de Digi Sport21.05.2024, 16:39
Gigi Becali (65 de ani) a anunțat marți că David Kiki (30 de ani) este fotbalistul celor de la FCSB.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Farul a anunțat despărțirea de Kiki
Fundașul din Benin a efectuat vizita medicală la prima oră, după care urma să parafeze contractul valabil pe trei sezoane.
- 12.000 de euro va fi salariul lui Kiki la FCSB
La câteva ore după anunțul lui Becali, cei de la Farul au anunțat, prin intermediul conturilor oficiale, despărțirea de Kiki.
”Mulțumim, @kidav25 ! Contractul dintre clubul nostru și fundașul din Benin a ajuns la final. Kiki a evoluat în 74 de meciuri pentru Farul și a cucerit titlul de campion în sezonul 2022-2023”, este anunțul celor de la Farul.
La rândul său, Kiki a postat pe InstaStory un reel prin care și-a luat la revedere de la gruparea din Constanța.
Gigi Becali: "Kiki vine și semnează pe 3 ani! Așa ne-am înțeles!"
FCSB a bătut palma cu David Kiki (30 de ani), care luni va parafa contractul cu roș-albaștrii.
Fundașul și-a încheiat înțelegerea cu Farul și va semna cu noua campioană a României, a anunțat Gigi Becali.
"Mâine (n.r. azi) semnăm cu Kiki. Vine și semnează. Pe 3 ani semnează, așa ne-am înțeles. Lui Radunovic îi expiră în iarnă, dar o să rămână și el. I-am propus prelungirea. I-am propus 15.000 pe lună.", a declarat Gigi Becali, pentru Fanatik.
David Kiki a început fotbalul în Franța, la ASM Belfort, apoi a mai trecut pe la Niort, Brest și Red Star FC, după care a ajuns în Bulgaria, la Montana.
S-a transferat în 2021 la Arda Kardzhali, iar din 2022 a jucat la Farul, cu care a cucerit titlul în sezonul precedent.
Fundașul dreapta ar urma să încaseze un salariu lunar de 15.000 de euro la FCSB.
- 1,1 milioane de euro este cota de piață a lui Kiki, potrivit Transfermarkt
- Un gol și două assist-uri în 34 de meciuri în toate competițiile sunt cifrele lui Kiki în acest sezon la Farul
- 38 de selecții a adunat fundașul la naționala din Benin
Imagini de colecție! Momente memorabile cu Gigi Becali, de când a preluat-o pe FCSB și până în prezent
Galerie Foto
Gigi Becali a devenit principalul acționar al FCSB-ului în 2003, însă a investit în gruparea roș-albastră încă din 2000.
Momente precum cel în care s-a afișat cu fularul lui Dinamo, sau cel în care a dat cu apă sfințită pe străzile Bucureștiului, dar și cele în care a făcut show la conferințele de presă, pot fi văzute în galeria FOTO de mai sus.
- FCSB a cucerit 13 trofee cu Gigi Becali la cârma echipei: de 6 ori titlul, de două ori Cupa României, de 3 ori Super Cupa României și de două ori Cupa Ligii.
VIDEO Rapid - FCSB 2-0
Rapid a învins-o pe FCSB cu scorul de 2-0 (2-0), duminică seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 10-a a play-off-ului SuperLigii.
Etichete: gigi becali , transferuri fcsb , david kiki , david kiki fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...