Anunțul Astrei, după ce a pierdut locul 1 în Liga 1, în urma depunctării primite de la FRF
21.12.2019, 14:59Astra Giurgiu nu acceptă decizia Comisiei de Apel a FRF, care a sancționat-o cu trei puncte pentru neachitarea restanțelor către asigurările sociale sau autoritățile fiscale.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Giurgiuvenii au anunțat că vor face apel la TAS după hotărârea FRF.
"Alb-negrii" nu au negat datoriile, însă susțin că autoritățile statului au fost de acord cu eșalonarea plăților, lucru de care Comisia de Apel nu a ținut cont.
"Considerăm că, atâta timp cât există un termen de plată al obligațiilor către buget (privind reeșalonarea acestora), în februarie 2020, datoria respectivă nu trebuia să provoace efecte privind depunctarea.
Respectăm decizia comisiilor FRF, dar clubul Astra va apela la Tribunalul de Arbitraj Sportiv", a fost comunicatul celor de la Astra.
Astra nu mai este lider în Liga 1
Astra urcase pe primul loc, cel puțin până diseară, după victoria cu 3-1 contra Academicii Clinceni, însă a coborât pe 2, în spatele lui CFR Cluj, după decizia FRF.
CFR Cluj are 41 de puncte, iar Astra rămâne cu 40, după aplicarea depunctării.
TAS va pronunța soluția în cazul apelului Astrei până pe 14 februarie 2020, iar decizia TAS va fi irevocabilă.
Etichete: depunctare astra , astra academica clinceni , apel astra giurgiu tas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...