Antrenorul pe care l-a ratat Gigi Becali. “Cel mai mult mi-a plăcut. Bărbăție”
articol scris de Digi Sport01.11.2022, 19:38
FCSB a rămas fără antrenor, după ce Nicolae Dică (42 de ani) și-a dat demisia, la o zi după eșecul cu "U" Cluj, scor 1-2, în etapa a 16-a din Liga 1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Marius Croitoru, antrenorul pe care l-a ratat Gigi Becali. “Cel mai mult mi-a plăcut”
După 14 meciuri din sezonul 2022-2023 al Ligii 1, FCSB stă sub semnul numărului 20. Are 20 de puncte, 20 de goluri marcate și 20 de goluri primite. "Roș-albaștrii" sunt pe locul șapte în clasament, la trei puncte de zona play-off-ului.
Finanțatorul de la FCSB, Gigi Becali, a declarat că negociază cu Ilie Poenaru (45 de ani) și cu Andrei Prepeliță (36 de ani).
Marele regret al lui Gigi Becali este că l-a ratat pe Marius Croitoru (42 de ani), care a semnat un contract cu FC Argeș, la scurt timp după despărțirea de U Craiova 1948.
- Duminică, 30 octombrie, Marius Croitoru a debutat cu succes la FC Argeș, 1-0 cu UTA Arad, în etapa a 16-a din Liga 1.
"Mie îmi pare rău de Croitoru, dar s-a dus! Antrenor care îmi plăcea, adică. Cel mai mult mi-a plăcut la Croitoru că a spus “Cine e vinovatul? Eu”. N-a zis că echipa n-a făcut. Bărbăție! Dacă nu joacă echipa nimic și ai luat crema fotbalului din România, tu ești vinovatul!
Nu mă mai grăbesc cu antrenorul. În 3-4-5 zile. Da, am vorbit despre Poenaru. O să vedem. Nu vreau să spun unu. E posibil Poenaru, e posibil Prepeliță, să vedem cu cine ne înțelegem. Român", a spus Gigi Becali.
Următorul meci al celor de la FCSB este joi, de la ora 22:00, pe teren propriu, cu West Ham, în grupele Conference League.
Duminică, de la ora 21:00, FCSB joacă, pe Arena Națională, derby-ul cu Rapid, în direct la Digi Sport 1.
Etichete: liga 1 , nicolae dica , gigi becali , andrei prepelita , fcsb , antrenor fcsb , ilie poenaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...