”Antrenamentele sunt parfum pe lângă ce făceam cu Pițurcă și cu Reghe!”. Reacții după primul cantonament al lui Teja
26.01.2019, 14:02Mihai Teja (40 de ani) a încheiat primul cantonament ca antrenor al FCSB, astfel că apar și reacțiile legate deja de stilul de lucru al tehnicianului care trebuie să schimbe în bine jocul roș-albaștrilor. MM Stoica, directorul sportiv al vicecampioanei Ligii 1, a specificat faptul că Teja s-a impus din prima în vestiar iar la acest lucru, probabil, au contat și antrenamentele din Spania, de la Marbella.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mihai Pintilii (34 de ani), căpitanul desemnat de către Teja, susține că antrenamentele tehnicianului nu sunt atât de dure, cum au fost, spre exemplu, în alte mandate. Cel puțin astea le-ar fi transmis colegilor din lot, potrivit Gazetei.
”Degeaba vă plângeți, antrenamentele acestea sunt parfum pe lângă ce făceam cu Victor Pițurcă sau cu Reghe. Ar trebui să vă bucurați că facem cu mingea, zilnic. Cu nea Piți aveam două antrenamente dure, zilnic, poate chiar trei, ne scotea pe plajă la ora 7:00 dimineața și făcea lansate. Sau cu Reghe, când săreau bateriile”, a fost mesajul pe care Pintilii l-a transmis în vestiar.
Mihai Pintilii: ”Nu-ți garantează nimeni că iei titlul dacă joci cu fotbaliști experimentați!”
Despre felul în care va arăta echipa de acum înainte, Pintilii este convins că sistemul de joc adoptat va fi cel care va da cel mai bun randament. ”Domn profesor le cere ceva jucătorilor, iar ei vor să facă. Orice sistem putem juca, și 3-6-1, vom încerca și ce vrea Profe. Dacă nu va merge, îl încercăm pe celălalt, mai vechi”, a mai spus internaționalul român.
Evident, Pintilii nu putea rata nici cel mai sensibil subiect al roș-albaștrilor, problemele din apărare. ”În apărare au fost și accidentări foarte multe, și-așa ne-am descurcat foarte bine, cu improvizații.
Până la urmă, nu-ți garantează nimeni că dacă joci cu fotbaliști experimentați, iei campionatul. Dacă pierzi, dai vina pe bătrâni. Important e să-i bagi pe cei mai în formă de la antrenamente”, a mai spus Pintilii,
Etichete: laurentiu reghecampf , victor piturca , mihai pintilii , mihai teja
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...