Antrenamente cu dureri! Aganovic a revenit în sala de forţă, dar mănâncă tot cu paiul
09.10.2016, 13:55Steaua se află în aceste zile într-un cantonament de opt zile în Antalya, de unde se va întoarce joi seară. Laurențiu Reghecampf, antrenorul roș-albaștrilor, vrea să profite din plin de această pauză competițională pentru a pune la punct problemele pe care le are la echipă, dar, din păcate pentru el, se confruntă și cu probleme de lot serioase.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cinci fotbaliști, printre care și Adnan Aganovic (29 de ani), sunt accidentați și nu se știe exact când aceștia vor reveni pe teren. Mijlocașul croat, care a fost lovit de Rus în prima parte a meciului cu CFR Cluj, scor 1-2, își dorește enorm să joace, astfel că, pentru moment, și-a realuat antrenamentele în sala de forță.
Din cauza durerilor foarte mari de la maxilar, Aganovic nu poate intra însă și la antrenamentele cu mingea, potrivit celor de la gsp.ro. În plus, fotbalistul este obligat să mănânce în continuare cu paiul, astfel că mai este nevoie de timp până când va fi refăcut complet.
Altfel, roș-albaștrii efectuează câte două antrenamente pe zi, dar Tamaş&Co au și un program special gândit de preparatorul fizic Spatafora, ei făcând diverse exerciţii la sala de forță, combinate cu relaxare (piscină și saună).
În afara jucătorilor de la loturile României, și a lui Aganovici. Reghe nu se poate baza în acest mini cantonament nici pe Florin Tănase, Moke și Achim, de asemenea accidentați. În schimb, tehnicianul vicecampioanei, în vârstă de 41 de ani, a primit înainte de plecare o veste bună din partea staff-ului medical. În Antalya au făcut deplasarea și Lucian Filip, dar și Mihai Pintilii, fotbaliști care se află în recuperare după accidentări serioase. Cel mai mare câștig al roș-albaștrilor pare a fi Pintilii, despre care nu se credea că va reveni pe teren decât la finalul anului. El nu e pus încă la punct 100% din punct de vedere fizic, dar se speră ca în 2-3 săptămâni să poată intra.
Revenirea în România este programată pentru joi. Duminica viitoare, roş-albaştrii vor evolua pe teren propriu, contra lui Gaz Metan, într-o partidă care poate fi urmărită în direct pe Digi Sport 1, de la ora 20:30.
Lotul Stelei deplasat în Antalya
Portari: Niţă, Stăncioiu, Poiană;
Fundaşi: G. Simion, Tamaş, Mitrea, D. Popescu, Momcilovic;
Mijlocaşi: Jakolis, Filip, Raiciu, Muniru, Bourceanu, Pintilii, Enceanu, Vîlceanu, Mario Mihai, Boldrin, De Amorim, Mihalcea, Chitoşcă;
Atacanţi: Golubovic, Botă, Onţel.
Etichete: steaua , lot steaua , steaua antalya , aganovic steaua antrenament , aganovic mananca paiul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...