Anton Petrea, îngrijorat după U Craiova 1948 - Chindia: ”Asta e principala mea preocupare!”
articol scris de Digi Sport28.04.2023, 23:02
U Craiova 1948 s-a impus cu scorul de 1-0 pe teren propriu în fața celor de la Chindia Târgoviște, în etapa a șasea din play-out-ul SuperLigii.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Unicul gol al partidei a fost marcat pe finalul primei reprize de William Baeten, însă oltenii puteau marca și în minutul 65, dar Albu nu a reușit să îl învingă de la 11 metri pe Căbuz.
Anton Petrea: ”Principala mea preocupare e să refacem jucătorii!”
Anton Petrea crede că echipa sa a arătat destul de bine pe terenul celor de la U Craiova 1948, chiar dacă echipa a fost nevoită să joace în zece jucători după accidentarea lui Perianu.
Petrea a vorbit și despre problemele de arbitraj, dar și despre lupta pentru evitarea retrogradării.
”Sunt lucruri care pot destabiliza orice apărare. Cred că ne-am comportat bine în prima repriză, nu cred că au avut vreo ocazie, doar la faza lui Baeten. Din păcate, am studiat-o degeaba la antrenamente.
Ne-am descurcat destul de bine, dar a apărut și acea accidentare a lui Perianu. Sper să fie ok, pentru că și așa suntem puțini. Și în zece oameni am avut câteva ocazii. Nu am avut luciditate și concentrare. Dacă nu reușești să marchezi, e greu să pleci cu puncte.
Nu știm, sperăm să ajungem acasă și să ne refacem cât mai repede, să vedem care e situația. Preocuparea mea principală e să refacem jucătorii. Timpul nu e de partea noastră. Sper ca staff-ul medical să mă ajute și să îi refacă pe câțiva dintre ei.
Nu neapărat că se schimbă norocul. Nu poți să nu speri până la final. Noi am primit gol după un aut. Căbuz e un portar care se pregătește foarte bine, e și inspirația lui. Mă bucur că a apărat penalty-ul, a dat încredere echipei.
Nu am mai văzut să intre un membru din staff-ul echipei în teren să îi arate arbitrului unde a fost faultul. A fost un moment de uluială și amuzant pentru mine.
Nu avem ce să pregătim. Știm programul, știm adversarii. Sunt deasupra noastră, se luptă pentru locuri de baraj, dar nu vrem să ne facem planul de acum. Vom vedea după aceste trei jocuri unde suntem și ce vom face în continuare.
Nu știu dacă jucătorii sunt bulversați, dar preocuparea lor principală ar trebui să fie la joc. Că se ia o decizie care te dezavantajează ar trebui să te ambiționeze. Se greșește, vreau să cred că nu sunt intenționate. Sistemul VAR ar trebui să ajute, nu să încurce mai mult”, a spus Anton Petrea la finalul partidei.
VIDEO Rezumatul partidei U Craiova 1948 - Chindia Târgoviște 1-0
Etichete: chindia , anton petrea , u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...