Anton a explicat într-un mod original victoria cu Steaua: "Ne-am ascuțit colții, să mușcăm din adversari!"
26.11.2015, 16:44VIDEO Dinamo - Steaua 3-1. Dinamo a câștigat clar marele derby cu Steaua, scor 3-1, însă jucătorii lui Mircea Rednic se gândesc acum la partida cu FC Voluntari, fiind conștienți că nu vor avea o misiune ușoară, chiar dacă întâlnesc o echipă cu o singură victorie în 18 etape.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Cu Steaua a fost o victorie frumoasă, care ne dă încredere, sperăm să continuăm pe aceeaşi linie. Urmează acum meciul cu Voluntari, o echipă în creştere. Va fi un meci foarte, foarte dificil. Trebuie să îl tratăm la fel de serios precum cel cu Steaua pentru că altfel vom avea probleme", a spus Anton despre partida cu FC Voluntari, programată, luni, în cadrul etapei a 19-a a Ligii I.
FC Voluntari - Dinamo este ÎN DIRECT la Digi Sport 1, luni, de la ora 20:30. Fazele video sunt ÎN TIMP REAL pe digisport.ro și m.digisport.ro!
Întrebat ce părere are despre posibilitatea ca antrenorul său, Mircea Rednic, să preia din vara anului viitor conducerea echipei naţionale a României, Anton a răspuns: "Dânsul merită, a demonstrat că este un antrenor de valoare. Dar dânsul ştie cel mai bine ce are de făcut mai departe. Noi îi urăm baftă. Deocamdată, ne bucurăm că este alături de noi şi sperăm ca treaba să meargă cât mai bine".
"Ne-am ascuţit colţii, acum sperăm să muşcăm mai bine din adversari", a adăugat Paul Anton.
Agerpres
Etichete: anton steaua , dinamo - voluntari , anton dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...