Ante Puljic va depune memoriu la FIFA împotriva lui Dinamo! Ce pretenții emite fostul căpitan al "câinilor"
articol scris de Digi Sport31.08.2021, 08:16
Foști jucători ai celor de la Dinamo continuă să depună memorii împotriva clubului bucureștean, pentru bani pe care nu i-au primit de mai mult timp.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ultimul dintre aceștia este Ante Puljic, care i-a părăsit pe "câini" în această vară pentru Bnei Sakhnin, echipă din primul eșalon al Israelului.
Ante Puljic va depune memoriu la FIFA împotriva lui Dinamo
Conform celor de la GSP, croatul nu va urma exemplul lui Isma Lopez și Aleix Garcia, care au cerut despăgubiri în valoare de 500.000 de euro. În memoriul care urmează să fie depus la FIFA, Puljic va solicita să primească patru salarii neachitate din urmă, plus mai multe bonusuri stipulate în contractul cu gruparea din Ștefan cel Mare.
Potrivit aceleiași surse, cel care a petrecut în total aproximativ trei ani la echipa antrenată în prezent de Dario Bonetti are de recuperat circa 60.000 de euro din partea clubului.
Ante Puljic a semnat cu o echipă din Israel
Fundașul a fost foarte apreciat de fani și chiar a fost printre puținii jucători străini care au acceptat să rămână la club după ce spaniolii au părăsit echipa și nu au plătit salariile. Israelul va fi o nouă provocare pentru Puljic, care a mai jucat în Belgia, Rusia, Arabia Saudită și, bineînțeles, Croația.
”Așa cum anticipam, nu s-a schimbat nimic în bine, așa că voi pleca. De ce să mai rămân? Am crezut un an și jumătate că se va schimba în bine. Mai ales după discuțiile din iarnă cu DDB, când am crezut în ei ca în familia mea, apoi a fost total opusul a ceea ce s-a promis.
Am patru salarii restante. În următoarele zile, ani, probabil, le voi primi, dar cu siguranță voi merge la FIFA și voi vedea care sunt drepturile mele”, a declarat Ante Puljic, pentru GSP.ro, înainte de plecarea de la Dinamo.
Etichete: dinamo , ante puljic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...