Exclusiv Ante Puljic, la FCSB? Anunţul făcut de Dinamo
26.08.2019, 20:47Florin Prunea e convins că Ante Puljic nu va merge la FCSB şi a dezvăluit că încă sunt şanse bune ca fundaşul de 31 de ani să ajungă în Ştefan cel Mare.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Aşa cum Digi Sport v-a anunţat, în acest moment negocierile dintre Dinamo şi Puljic sunt blocate. Din câte se pare, roş-albii i-ar fi promis 50.000 de euro la semnătură, pentru ca în acte să treacă doar jumătate din sumă. Apărătorul central s-a enervat când a văzut acest lucru, iar pe fir intrase FCSB, în condiţiile în care negocierile pentru Alex Paşcanu şi Adrian Rus tergiversează.
Dinamo însă nu crede că fotbalistul va ajunge la rivală, Florin Prunea dezvăluind că mutarea în Ştefan cel Mare nu a picat definitiv.
"Nu cred că merge la FCSB, el e dinamovist. El simte pentru acest club, cred că până la urmă va veni la Dinamo. Ştie că suporterii îl vor", a spus Prunea la Digi Sport Special.
Mai transferă Dinamo?
Întrebat dacă noul antrenor - Duşan Uhrin - îşi doreşte achiziţii, Prunea a explicat că se vor face transferuri în măsura în care se va găsi jucători buni din punct de vedere al raportului calitate-preţ.
"Dacă vom găsi ceva peste ce avem deja, bineînţeles că vom aduce. Dacă nu, se va merge la drum cu acest lot. Important e să revină jucătorii accidentaţi", a mai spus oficialul celor din Ştefan cel Mare.
Etichete: dinamo , ante puljic , puljic fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...