Andrei Ureche a scăpat de Academica Clinceni și a semnat cu FC Botoșani! Anunțul moldovenilor
articol scris de Digi Sport22.06.2022, 16:48
FC Botoșani a anunțat în cursul zilei de miercuri al doilea transfer al verii, cel al lui Andrei Ureche (23 de ani), fostul portar al celor de la Academica Clinceni.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Moldovenii au făcut anunțul oficial pe rețelele sociale. Andrei Ureche a semnat un contract valabil pe următoarele trei sezoane.
Andrei Ureche, prezentat oficial la FC Botoșani
”Bine ai venit, Andrei Ureche!
Portarul în vârstă de 23 de ani s-a alăturat echipei noastre pentru următorii trei ani și va purta numărul 82 pe tricou. A mai evoluat la echipele FC Argeș și Academica Clinceni.
Mult succes în tricoul formației noastre, Andrei”, a fost anunțul celor de la FC Botoșani.
În ultimul sezon, la Academica Clinceni, Ureche a încasat 57 de goluri în doar 26 de partide disputate, însă portarul a avut intervenții apreciate în tricoul ilfovenilor, având în vedere că echipa s-a confruntat cu mari probleme, iar lotul era unul improvizat.
Astfel, Andrei Ureche va fi concurent pe post cu Eduard Pap (27 de ani).
Shaquill Montel Sno a semnat cu FC Botoșani
FC Botoșani, echipa preluată recent de Mihai Teja (43 de ani), a anunțat transferul unui jucător crescut în academia celor de la Ajax Amsterdam.
Pe lângă cei doi ani de contract, în înțelegera cu fotbalistul există opțiunea de prelungire pe încă un sezon, în cazul în care acesta va confirma așteptările oficialilor moldoveni.
”Bine ai venit, Shaquill Montell Sno! Olandezul Shaquill Sno a semnat cu FC Botosani pe o perioada de 2 ani cu posibilitatea de prelungire a inca unui an. „Shaq” are 26 de ani, evoluaza ca fundas dreapta cat si pe stanga si va purta numarul 2.
A mai jucat la Lokomotiv Plovdiv (Bulgaria), Aalesund (Norvegia), SC Telstar (Tarile de Jos) si crescut la juniorii lui Ajax”, a anunțat FC Botoșani, pe Facebook.
Etichete: fc botosani , academica clinceni , andrei ureche
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...