Andrei Ivan, "săgeți" către colegii din apărare și mesaj categoric pentru Pițurcă: "Joc pe un post care nu-mi place"
23.12.2019, 11:48FCSB - Universitatea Craiova 2-0. Oltenii nu au făcut față echipei pregătite de Bogdan Vintilă și au pierdut fără drept de apel pe Arena Națională. Andrei Ivan a recunoscut superioritatea adversarului și a trimis săgeți către colegii din apărare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Un meci foarte greu contra FCSB-ului. Ne-au dominat total în prima repriză. Au înscris pe două greșeli d-ale noastre. Au fost două greșeli copilărești și ne-au costat foarte mult.
Am avut și noi ocazii de a marca, în repriza a doua, dar nu am reușit. Suntem două echipe foarte bune, ne batem pentru titlu. Nu îmi fac emoții în privința play-off-ului. Vom vedea acolo”, declarat Ivan după meci.
Andrei Ivan, mesaj pentru Victor Piturcă
Andrei Ivan a avut și un mesaj pentru Victor Pițurcă. Tânărul internațional i-a transmis actualului său antrenor că nu-i convine poziția pe care evoluează, dar Piți a fost destul de clar ”joci unde am nevoie”.
”Mă simt foarte bine la Craiova, dar joc pe un post care nu îmi place, îmi place să joc stânga. Am avut o discuție cu domnul Pițurcă și mi-a spus că mă bagă unde are nevoie”, a mai spus Ivan la finalul meciului.
22 de ani are Andrei Ivan.
1 milion de euro este cota de piață a lui Ivan, conform transfermarkt.com.
VIDEO cu rezumatul meciului dintre FCSB și Craiova, scor 2-0
Etichete: victor piturca , andrei ivan , ivan craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...