Andrei Burcă poate pleca de la CFR Cluj. Este dorit într-un campionat important al Europei
articol scris de Digi Sport30.06.2022, 07:56
Andrei Burcă (29 de ani) a demonstrat în ultimii ani că este unul dintre cei mai valoroși și constanți fundași pe care îi are fotbalul românesc, iar răsplata poate veni acum - un transfer important în străinătate.
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Fotbalistul celor de la CFR Cluj este la ocupanta locului 3 din Turcia în sezonul trecut, Konyaspor, conform informațiilor oferite de sport.ro.
Andrei Burcă, dorit de Konyaspor
Formația antrenată de Ilhan Palut a terminat stagiunea precedentă pe treapta a treia a podiumului, în spatele campioanei Trabzonspor și a lui Fenerbahce. Pentru această performanță, Konyspor va evolua în preliminariile Conference League.
Potrivit sursei citate, Konyaspor nu este singura echipă interesată de internațional român. Acesta se mai află și pe listele mai multor formații importante din Grecia.
Andrei Burcă și-a exprimat public dorința de a pleca de la CFR Cluj, în mai multe rânduri, deoarece ar fi vrut să încerce și o experiență în străinătate.
Konyaspor pare dispusă să ofere 1,5 milioane de euro în schimbul lui Andrei Burcă, însă rămâne de văzut dacă Dan Petrescu mai este dispus să se despartă de jucător.
În urmă cu două săptămâni, președintele clujenilor, Cristi Balaj, a recunoscut că pe adresa clubului au sosit mai multe oferte pentru jucătorii din Gruia, ce urmează a fi analizate. Printre cei vizați se afla și Andrei Burcă.
"Pot să spun că am cheltuit mai mult decât am încasat în această vară, chiar dacă am vândut jucători. În schimb, transferurile importante nu le-am validat. Nu ne-am dat acordul să plece în acest moment Petrila, Debeljuh, Burcă, Boateng, jucători care au oferte substanțiale. Considerăm că încă sumele care ne-au fost oferite nu sunt reale în raport cu valoarea jucătorilor. Orice se poate întâmpla, perioada de transferuri e lungă, până la 5 septembrie", a spus Cristi Balaj, în cadrul emisiunii Digi Sport Special.
Etichete: konyaspor , andrei burca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Şeful statului român Klaus Iohannis i-a întors spatele lui Viktor Orbán, gazda summitului...