Andrea Mandorlini îi răspunde lui Gigi Becali: ”Mereu a fost un personaj dezechilibrat”
articol scris de Digi Sport13.07.2023, 12:09
Andrea Mandorlini (62 de ani) a revenit pe banca celor de la CFR Cluj în această vară, după ce Dan Petrescu (55 de ani) a decis să plece în Coreea de Sud.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Pentru tehnicianul italian nu este prima aventura în Gruia. Acesta i-a mai antrenat pe ”Feroviari” între noiembrie 2009 și septembrie 2010, timp în care a reușit să obțină titlul și Cupa României, singurele două trofee din cv-ul său.
Andrea Mandorlini: ”Mereu a fost un personaj dezechilibrat”
La revenirea în România, antrenorul din Peninsulă a fost ironizat de către Gigi Becali, iar replica nu s-a lăsat așteptată.
Într-un interviu acordat celor de la Gazzetta dello Sport, Andrea Mandorlini a vorbit și despre latifundiarul din Pipera, pe care l-a descris ca fiind un ”personaj dezechilibrat”.
"Nu știam nimic despre această declarație. Nici măcar nu am citit. El mereu a fost un personaj dezechilibrat. Ce spune mă face să râd foarte tare, dar nu îmi pasă deloc", a spus Mandorlini.
Ce a declarat Gigi Becali despre Andrea Mandorlini
"Eu cred că n-o să mai fie așa, ce a fost până acum (n.r. cu referire la viitorul lui CFR), dar e posibil Mandorlini ăsta, cine știe, să ia vreo mandolină să cânte mai bine și după aia cine știe ce, să inventeze nu știu ce melodii, ce jocuri, ce cutare și să joace pe sârmă CFR-ul, eu știu ce poate să inventeze. Nu știu ce poate să inventeze un antrenor", a declarat Gigi Becali.
Andrea Mandorlini a vorbit și despre diferențele dintre Serie A și SuperLiga
Tehnicianul italian a vorbit pentru sursa citată și despre SuperLiga României.
Andrea Mandorlini consideră că în România este o diferență de mentalitate față de Italia, iar acest lucru contează în prestația fotbaliștilor.
”Echipele din România sunt puternice. Este un fotbal agresiv, de calitate. În general, aspectul fizic contează cel mai mult. Noi îl avem pe preparatorul fizic care lucrează și la naționala României, care este foarte bun. Anul trecut, Clujul a jucat peste 60 de meciuri, iar asta arată că, pe lângă un lot bun, trebuie să ai și rezistență.
Spre deosebire de Italia, în România se lucrează mai puțin la nivel tactic, este o diferență de mentalitate. Mie îmi place să atac, să practic un fotbal agresiv. Nu sunt genul care să iubească posesia, ci îmi place să verticalizez", a mai spus Andrea Mandorlini.
Etichete: cfr cluj , andrea mandorlini , gigi becali , superliga , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...