Andrea Compagno l-a surprins total pe Bănel Nicoliță! Ce ar fi pățit dacă ar fi făcut aceleași gesturi ca italianul
articol scris de Digi Sport11.08.2023, 21:19
Andrea Compagno (27 de ani) a avut o ieșire nervoasă în timpul meciului dintre FCSB și Nordsjaelland, scor 0-0, din turul trei al preliminariilor Conference League.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Supărat că a fost scos de pe teren imediat după ce danezii au rămas în 10, italianul a bătut palma agresiv cu antrenorul său și apoi s-a răzbunat pe unul dintre scaunele aflate pe banca de rezerve. Gestul lui Compagno a făcut vâlvă și a fost comentat, printre alții, și de Bănel Nicoliță (38 de ani).
Bănel Nicoliță i-a luat apărarea lui Andrea Compagno
Participant la un turneu de fotbal pe plajă, fostul mijlocaș i-a luat apărarea lui Compagno și a garantat că atacantului nu îi stă în fire să facă astfel de gesturi. În același timp, Nicoliță a spus și ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi procedat la fel pe vremea când evolua pentru roș-albaștri.
"Eu sunt alt gen de om. Și eu eram supărat câteodată când eram schimbat, dar am ținut în mine, am fost mai controlat. Fiind român, știu ce înseamnă să faci ce a făcut Compagno și să dai cu piciorul.
Poate el nu are nimic cu antrenorul sau cu altcineva, poate are doar cu el. Sincer, n-a făcut un joc bun. Pe Compagno l-am văzut foarte bun când a intrat cu CFR, a fost un plus pentru echipă. Atunci i-au spus toți bravo.
Mă luau Rădoi, Petre Marin, Ghionea și Dică la șuturi de ajungeam la Făurei! Nu exista așă ceva, atunci exista un respect.
Sunt sigur că regretă și Compagno ieșirea de aseară. Îmi pare rău pentru el, pentru că îl cunosc, e un băiat super, nu cred c-a deranjat pe nimeni. Poate ieșirea a fost cauzată de faptul că nu i-a ieșit nimic aseară", a spus Nicoliță.
Bănel Nicoliță a avut o copilărie foarte grea la Făurei
Născut la Făurei, într-o familie cu posibilități limitate, fostul internațional a crescut alături de cei cinci frați ai săi și a învățat de mic să-și câștige singur traiul.
În adolescență, Bănel a fost părăsit de tatăl său, care a ales să-și întemeieze o nouă familie, însă cei șase copii din familia Nicoliță au beneficiat mereu de sprijinul mamei lor.
Realizările sportive ale lui Bănel o fac mândră pe mama sa, care îl susține necondiționat în visul său de a face o echipă de fotbal puternică la Făurei. Fotbalistul nu a uitat niciodată de unde a plecat și și-a ajutat atât mama, cât și frații, din punct de vedere financiar cât timp a jucat la cel mai înalt nivel.
Sportul rege a reprezentat salvarea familiei Nicoliță. După ce a fost transferat de Gigi Becali la FCSB, în 2005, Bănel a dărâmat casa părintească modestă, iar în loc a răsărit o vilă, în care pot locui toți membrii familiei.
Galerie Foto
Etichete: banel nicolita , preliminarii conference league , andrea compagno
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...