Anarhie la Dinamo. Bonetti vine azi la antrenament: “Am muncit bine până acum și nu vreau să plec!“
13.11.2012, 20:28Tehnicianul Dario Bonetti a declarat, marţi seară, după ce a fost prezentat la Comisia de Disciplină a LPF, că vrea să rămână antrenor al echipei Dinamo, subliniind însă că acest lucru nu depinde doar de el și neprecizând dacă și-a înaintat sau nu demisia.
"Orice se poate întâmpla. Viaţa noastră, a antrenorilor, este mereu pusă în discuţie. În viaţă se poate întâmpla orice, eu sunt liniştit, am făcut bine, avem o echipă bună, o echipă în creştere. Eu sunt mulţumit de echipă, puteam avea 4-5 puncte mai multe, dar face parte din creşterea tinerilor, care pentru prima oară joacă un campionat la un nivel înalt. Dacă nu se întâmplă altceva, miercuri mă duc la antrenament. Eu vreau să rămân antrenor la Dinamo, dar nu depinde doar de mine", a declarat Bonetti.
El a precizat că vorbeşte în fiecare zi cu acţionarii dinamovişti Nicolae Badea şi Ionuţ Negoiţă, iar când a fost întrebat dacă există o clauză de reziliere a contractului, de 200.000 de euro, Bonetti a răspuns:
"Banii nu sunt importanţi în viaţă, sunt multe altele mai importante. E adevărat că sunt şi banii importanţi, că pentru ei muncim, dar nu este o problemă de bani".
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
“Mă gândesc să plec cu fetele în vacanță în Caraibe“
Bonetti a menţionat că a cerut solicitat amânarea judecării de către Comisia de Disciplină a LPF, pentru declaraţiile jignitoare făcute la adresa preşedintelui Dumitru Dragomir, deoarece are nevoie de timp ca să aibă un avocat şi să "înţeleagă situaţia".
"Dacă îmi dau o suspendare lungă, mă voi duce în vacanţă cu fetele în Caraibe", a mai spus Bonetti.
Etichete: dario bonetti , bonetti demis , reactie bonetti , antrenor dinamo , dorinel munteanu la dinamo , bonetti nu vrea sa plece de la dinamo , situatie bonetti , situatie antrenor dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...