Amenințare surpriză. ”Dacă mai jucăm așa, îi dau Steaua lui Talpan. Păi ce, eu mai sunt prost?”
27.02.2017, 17:38Egalul cu Mediaș l-a scos din sărite pe Gigi Becali. Steaua a terminat 1-1 cu Gaz Metan și se află la 5 puncte de Viitorul, cu o etapă înaintea finalului de sezon regulat. Pe lângă criticile la adresa echipei și a conducerii, finanțatorul roș-albaștrilor se gândește chiar să renunțe la echipă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Într-o intervenție telefonică în emisiunea Digi Sport Special, Becali a lăsat de înțeles că ar putea ceda Steaua, dacă nu va reuși să câștige campionatul.
”Dacă mai jucăm așa, mă gândesc să renunț, vă dau cuvântul meu de onoare. Vând ce mai e de vândut și îi dau echipa lui Talpan. Păi ce, eu mai sunt prost?”, a declarat Gigi Becali.
Gigi Becali a fost sfătuit de Gică Hagi, dar și de Victor Pițurcă, să negocieze cu MAPN-ul și să ajungă la o soluție. Cei doi consideră că Steaua ar trebui să fie una singură, iar actualul finanțator ar trebui să plătească o sumă de bani pentru a duce tradiția echipei mai departe.
Războiul dintre Steaua și Armată a început în anul 2015, când FC Steaua a pierdut marca Steaua Bucureşti, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins contestaţia în anulare formulată de club la decizia din 3 decembrie prin care i-a fost anulată marca. ICCJ a anulat, pe 3 decembrie, marca Steaua Bucureşti înregistrată sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA.
FC Steaua a fost acţionată în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de gruparea din Liga I. Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013, însă ICCJ a dat dreptate clubului sportiv.
De la decizia ICCJ, cele două părţi au avut mai multe întâlniri pentru a discuta despre condiţiile de utilizare a mărcii Steaua, fără a ajunge la un acord concret.
Conducerea MApN a solicitat FC Steaua zece la sută din totalul veniturilor pentru a-i permite să folosească marca, însă reprezentanţii grupării patronate de Gigi Becali au refuzat.
CSA Steaua a anunţat că din 2017 va pune bazele unui proiect cu o echipă de fotbal ce va pleca din liga a patra sau a cincea şi care se va bucura de siglă, nume şi palmares (până în 2002, inclusiv). Coordonatorul proiectului a fost numit Marius Lăcătuș.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , gigi becali , becali steaua , scandal steaua armata , becali armata , becali talpan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...