Exclusiv ”Am vorbit cu avocatul! Voi face toate demersurile!”. Cum speră Eugen Neagoe să poată antrena a 3-a echipă într-un sezon
31.12.2019, 12:18Eugen Neagoe (52 de ani), care recent a demisionat de la FC Hermannstadt, nemulțumit de condițiile de acolo, cere acum cu disperare să fie lăsat să-și facă meseria în continuare. Teoretic, Neagoe a bifat deja două echipe în acest sezon și trebuie să aștepte acum până în vara viitoare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Tehnicianul nu este de acord cu acest lucru și a spus că le va cere celor de la Federația Română de Fotbal să reconsidere situația sa. Neagoe va miza pe faptul că de la Dinamo a plecat forțat, din cauza problemelor medicale.
”Am vorbit deja cu avocatul și voi vedea care este situația după Sărbători. Voi face toate demersurile, inclusiv la FRF, pentru a antrena, pentru a-mi exercita meseia. Eu consider că acel episod de la Dinamo a fost unul de forță majoră.
Practic, nu a fost o dorință de-a mea, nici a clubului, după acel meci în care s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Medicii m-au sfătuit să-mi iau un concediu medical și era limpede că o perioadă nu voi mai antrena”, a spus Eugen Neagoe, într-un interviu EXCLUSIV acordat pentru Digi Sport.
Eugen Neagoe a suferit un infarct miocardic în timpul meciului cu Universitatea Craiova
Fostul antrenor al lui Dinamo a suferit un infarct miocardic în timpul meciului cu Universitatea Craiova, al doilea din acest sezon pentru ”câini”. Acesta a fost transportat de urgență la spital și, din fericire, medicii au reușit să-l salveze.
În următoarele trei partide din campionat, Sebastian Moga, fostul său secund și actualul membru din staff-ul lui Dusan Uhrin, a condus echipa de pe bancă. După primele cinci meciuri din Liga 1, oficialii ”câinilor” au anunțat despărțirea de Neagoe și instalarea tehnicianului ceh.
Etichete: eugen neagoe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...