"Am luat doar 5 salarii în 12 luni!". Apelul făcut de fostul atacant de la FCSB
articol scris de Digi Sport27.12.2023, 21:14
Bogdan Rusu (33 de ani) evoluează în acest moment pentru FC Argeș din această vară, după transferul de la CS Mioveni.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Bogdan Rusu: "La Mioveni și-au bătut joc de noi!"
Chiar dacă se află din luna iulie la formația din Trivale, Bogdan Rusu, care a evoluat în sezonul trecut și pentru FCSB, spune că mai are de primit bani de la CS Mioveni. Atacantul a declarat că argeșenii ar fi trebuit să îi dea 25.000 de euro, însă Comisia de Disciplină a acceptat solicitarea clubului din Liga 2 de a suspenda plata către mai mulți fotbaliști, printre care și el.
"Am avut litigiu cu cei de la Mioveni, iar cei de la AFAN mi-au spus că am câștigat memoriul. Pe 13 decembrie ar fi trebuit depunctați cei de la Mioveni pentru că nu mi-au făcut viramentul. Nu știu de ce cei din comisie au amânat cu o săptămână plata. Apoi cei de la Mioveni au venit cu un ordin judecătoresc care anulează plățile. Nici eu n-am înțeles.
Trebuia să li se ia 10 puncte! Eram 5 jucători cu datorii! Nici cei de la AFAN nu știu. Pentru mine a fost cel mai rău an, am luat doar 5 salarii în 12 luni!
Lumea ne judecă că suntem fotbaliști! La Mioveni și-au bătut joc de noi! Cei de la FRF și LPF ar trebui să se pună de acord să nu mai fie probleme. Cred că în jur de 25.000 de euro trebuie să mai iau! Cu siguranță a fost ceva intenționat cu acea amânare pentru ca cei de la Mioveni să obțină acel ordin judecătoresc”, a spus Bogdan Rusu, prezent la un turneu amical la Brașov.
Bogdan Rusu nu se aștepta să ajungă la FCSB
De la transferul de la CS Mioveni, care s-a făcut pentru 250.000 de euro, Bogdan Rusu a evoluat în 13 meciuri pentru echipa bucureșteană, însă nu a reușit să marcheze vreun gol.
Chiar dacă a stat jumătate de an la FCSB, Bogdan Rusu spune că a rămas cu amintiri frumoase. Actualul atacant al celor de la FC Argeș a recunoscut că nu se aștepta să fie transferat de Gigi Becali, chiar dacă traversa un moment bun la CS Mioveni.
"Vă dați seama că pentru mine a fost ceva foarte frumos. La 32 de ani să plec de la Mioveni și să prind transfer la Steaua (n.r. FCSB), mi s-a părut imposibil. Nu spera nimeni. Îmi pare bine că am putut să joc la Steaua (n.r. FCSB), una dintre cele mai mari echipe din România, și să joc în cupele europene.
Cred că asta e cel mai plăcut în viață, să te bați la campionat și în cupele europene. Ați văzut și voi ce s-a întâmplat. Viața merge înainte și o luăm pas cu pas", a mai spus Bogdan Rusu.
Etichete: cs mioveni , superliga , bogdan rusu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...