Video "Am fost penibil, i-am luat moralul". Reacția lui Petrescu după ce a fost acuzat că l-a schimbat pe Fica în 24 de secunde
10.03.2020, 00:15Dan Petrescu a recunoscut că a fost penibil când l-a schimbat pe Alin Răzvan Fica după numai 24 de secunde de la startul meciului Gaz Metan Mediaș - CFR Cluj 0-0.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Păi mă face să fiu penibil această regulă. Eu am fost penibil, să scot un jucător tânăr şi i-am luat moralul. Dar asta e realitatea şi nu am ce să fac, am nevoie de jucători. Noi avem foarte mulţi jucători de valoare care stau în tribună şi mi-e greu.
Şi atunci am hotărât să-l bag repede pe Adiţă şi să nu mai pierd timpul. Dar nu-mi place ce-am făcut, clar. Normal că am vorbit cu el, dar degeaba am vorbit. El poate e fericit că a debutat, dar cum a debutat nu e bine şi nu e bine pentru fotbal", a spus Dan Petrescu după meci.
Antrenorul campioanei a explicat de ce îl încurcă atât de mult regula utilizării jucătorilor Under 21.
"Dacă avem doi-trei jucători Under accidentaţi, noi avem foarte mari probleme, pentru că doar Costache şi Petrila mai au experienţă, iar Itu foarte puţin. În rest, Ciobotariu, care e fundaş, dar noi vrem să atacăm ca să câştigăm. Va fi greu cu regula asta. De aceea am zis că nu ne vedem favoriţi, pentru că FCSB, Craiova au jucători tineri extraordinari, care joacă de 3 ani în Liga 1. Noi nu avem.
Şi atunci, schimbarea pe care o fac în minutul 1 mă încurcă foarte mult. Dacă apare o accidentare... Plus că mai voiam să fac o schimbare pe final, nu mai aveam pe cine să bag. Costache nu are cum să iasă, că e Under 21, aş fi vrut să-l scot, că nu a jucat prea bine pe final. Din cauza regulii. Dar asta e, ce să facem? Ăştia sunt jucătorii pe care îi am, nu mai am cum să iau alţii", a explicat Petrescu.
VIDEO cu declarația lui Dan Petrescu:
Alin Răzvan Fica, schimbat de Dan Petrescu după 24 de secunde, în meciul Gaz Metan Mediaș - CFR Cluj
Nici bine nu a început meciul Gaz Metan Mediaș - CFR Cluj, că antrenorul campioanei, Dan Petrescu, a și făcut prima schimbare. După numai 24 de secunde de joc, arbitrul de rezervă a arătat tabela pentru schimbare, iar cel care a ieșit a fost mijlocașul de 18 ani, Alin Răzvan Fica.
Dan Petrescu este un vehement critic al regulamentului care obligă echipele din Liga 1 să folosească titulari doi jucători care sunt eligibili pentru naționala U21 a României.
VIDEO cu rezumatul meciului:
Etichete: cfr cluj , dan petrescu , under 21 , alin razvan fica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...