Exclusiv "Am crezut că ține la glumă". Rednic, atacat din nou de Șumudică: "Faysaly, de când a plecat el, n-a mai pierdut"
11.01.2019, 21:09După ce l-a criticat pe Mircea Rednic pentru că dă jucătorilor prime din propriul buzunar, Marius Șumudică a lansat un nou atac subtil la adresa "Puriului". Antrenorul de la Al Shabab face referire și la transferurile lui Dinamo, iar ultimul jucător propus la "câini" este tocmai din Madagascar.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
"Nu vreau să vorbesc și nici nu vreau să fiu răutăcios, eu am îngropat securea războiului. E mult spus așa, cu Mircea Rednic, fiindcă el este un tip care am crezut că ține la glumă, dar la un moment dat deja începusem să ne atacăm și nu are rost. Nu știu, el știe cel mai bine ce are de făcut la Dinamo în continuare, îi doresc baftă.
Din punctul meu de vedere, ca și antrenor, el e un antrenor bun, eu l-am avut, știu ceea ce poate să facă, am fost și adversari ca antrenori și în continuare cred că are ochi la jucători. Dacă are mână liberă, probabil el va trebui să răspundă de acum încolo, dar ce e curios pentru mine, și fără niciun fel de răutate și de ironie, să știi că Faisaly, de când a plecat Rednic, nu a piedut niciun meci.
Deci Faysaly, în momentul de față, e una dintre cele mai bune echipe de aici, a ajuns la 23 de puncte și a făcut niște rezultate incredibile, chiar egaluri cu Hilal, cu Nasr, ieri au făcut egal cu Nasr, deci o echipă care joacă și o echipă care joacă de trei ani împreună. Ei nu au schimbat străinii și joacă foarte bine.
Acum nu vreau să fac niciun fel de aluzie, că era Rednic, că a plecat, nu, dar vă spun sincer că ceva s-a întâmplat acolo fiindcă erau aceiași jucători care anul trecut terminaseră pe locul 5. Nu știu, pe locul 5 terminaseră, erau în coada clasamentului, iar în momentul în care Rednic a plecat, au început să urce și sunt pe locul 6-7, fără nicio înfrângere. A venit un brazilian, chiar e una dintre echipele care marchează și joacă foarte bine", a spus Marius Șumudică la Digi Sport Special.
Mircea Rednic a revenit la Dinamo după ce a fost demis de la Al Faysaly
Mircea Rednic a revenit la Dinamo la jumătatea lunii octombrie, după ce fusese demis de la arabii de la Al Faysaly, după doar 4 luni. De cealaltă parte, Marius Șumudică tocmai vine după victoria echipei sale, Al Shabab, împotriva celor de la Al Feiha, scor 4-1, în etapa a 16-a din Arabia Saudită, cu două goluri marcate de Budescu. Al Shabab este pe locul 4 în prima ligă din Arabia Saudită.
Mircea Rednic a dat afară 12 jucători de la Dinamo și a adus 7
Dinamo a anunțat pe site-ul oficial, un nou transfer. Este vorba despre mijlocașul belgian Reda Jaadi, care va împlini 24 de ani luna viitoare. Fotbalistul a fost achiziționat definitiv și va pleca în Antalya, unde se va alătura lotului condus de Mircea Rednic.
Cotat la 350.000 de euro de transfermarkt, Reda Jaadi poate evolua atât ca extremă stânga, cât și ca al doilea vârf. El este cel de-al șaptelea jucător care a semnat cu Dinamo, de la venirea lui Mircea Rednic, după Nasser Aliji, Ioan Filip, Rachid Ait-Atmane, Simon Zenke, Mattia Montini și Gregory Tade. Ultimului îi va fi însă reziliată înțelegerea, după ce s-a accidentat și nu a apucat să bifeze niciun meci oficial în Ștefan cel Mare.
Jucătorii aduși de Mircea Rednic la Dinamo:
- Reda Jaadi
- Nasser Aliji
- Ioan Filip
- Rachid Ait-Atmane
- Simon Zenke
- Mattia Montini
- Gregory Tade*
*Lui Gregory Tade îi va fi reziliat contractul cu Dinamo
Dinamo a încheiat anul 2018 pe un rușinos loc 11, din 14 echipe, în Liga 1 și se află mai aproape de retrogradare decât de obiectivul fixat, locurile de play-off. În ultimul meci al anului 2018, Dinamo a pierdut cu Astra, scor 1-4.
Digi Sport transmite şi în 2019 cele mai importante competiţii. Spectacolul campionilor e aici!
Etichete: marius sumudica , mircea rednic , marius sumudica mircea rednic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...