Alternativa dinamoviștilor în cazul în care Contra îi refuza. ”Mă bucur că s-au gândit la mine”
02.03.2017, 17:25Conducerea lui Dinamo l-a înlocuit pe Ioan Andone cu Cosmin Contra, în urmă cu aproape trei săptămâni, iar decizia s-a dovedit a fi una cât se poate de inspirată. Cu fostul fundaș dreapta pe bancă, ”alb-roșii” au câștigat toate cele trei meciuri disputate, printre care și derby-ul cu Steaua, din Cupa Ligii.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Deși varianta Contra era de actualitate încă din toamnă, de când a început disputa dintre managerul Mutu și Andone, ”câinii” aveau pregătită și o alternativă în cazul în care ar fi fost refuzați de ”Guriță”. Este vorba de Liviu Ciobotariu, cel care a spus însă că n-a fost contactat de nimeni.
”Dacă am fost pe lista celor de la Dinamo, mă bucur că s-au gândit la mine. Eu n-am fost însă contactat de nimeni. Consider că au ales bine că l-au adus pe Contra, echipa are o altă exprimare”, a zis Ciobotariu la Digi Sport Matinal.
”Am văzut o determinare foarte bună a lui Dinamo, un joc la presiune, au câștigat cele trei meciuri, în felicit. Duminică au probabil cel mai important meci al lor.
Mi-a plăcut atitudinea lor, Dinamo a fost foarte agresivă, prodentă, atentă, au profitat de greșelile adversarilor”, a mai declarat fostul fundaș.
Ciobotariu, care a antrenat-o pe Dinamo în perioada 2011-2012, a fost încântat și de ”prestația” suporterilor ”alb-roșilor” de pe Arena Națională:
”Suporterii sunt fantastici, de când eram jucător și ieșeam la încălzire și până când echipa era condusă, ei erau aproape ne împingeau de la spate. Este galeria numărul 1, ajută jucătorii.
Este normal când ai 10.000 de suporteri e normal să fii în priză. Sunt de departe numărul 1 în țară”, a spus Liviu Ciobotariu.
Fost coechipier cu Contra atât la Dinamo, cât și în echipa națională, tehnicianul de 45 de ani i-a luat apărarea lui ”Guriță”, după ce acesta din urmă a declarat că nu l-ar deranja ca Reghecampf să devină campion în acest sezon:
”Contra a vrut să spună altceva, probabil dacă nu câștigă campionatul nu o să fie o problemă, el vrea mult să prindă play-off-ul”, a mai declarat Ciobotariu la Digi Sport Matinal.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , dinamo , ioan andone , cosmin contra , liviu ciobotariu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...