Exclusiv Alibec pleacă de la CFR Cluj! Ce a dus la ”ruptura” definitivă dintre el și Dan Petrescu
articol scris de Digi Sport01.12.2021, 16:48
Denis Alibec (30 de ani) nu mai are viitor și se va despărți de CFR Cluj. Atacantul l-a supărat foarte tare pe Dan Petrescu (53 de ani). Tehnicianul se pare că s-ar cam fi săturat de ”fițele” jucătorului și nu mai vrea să se bazeze pe el.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Momentan, Alibec a fost scos din lot, pe o perioadă nedeterminată, dar ”Bursucul” nu-l mai vrea deloc în lotul său pe atacantul pe care în trecut abia aștepta să-l antreneze. De altfel, Petrescu era convins că Alibec va deveni un super-atacant sub bagheta sa.
Ce s-a întâmplat de fapt? Cu o zi înaintea meciului cu Academica Clinceni, scor 2-0, când a plecat de pe bancă în minutul 70, Alibec a participat la o ședință alături de Dan Petrescu și de președintele Cristi Balaj, în care s-a discutat situația fotbalistului. Concluzia a fost aceea că Alibec mai primește șanse, mai ales că antrenorul spera în continuare să-l aducă pe drumul cel bun.
Numai că ceea ce a urmat l-a enervat la culme pe ”Burusuc”. Alibec a invocat că a avut nevoie stringentă la baie, în timpul meciului, dar staff-ul nu a acceptat scuza fotbalistului. A fost picătura care a umplut paharul, mai ales că s-a întâmplat la mai puțin de 24 de ore de la acea ședință.
În aceste condiții, Alibec se va antrena separat de restul lotului până la finalul meciurilor care au mai rămas de jucat din acest an, după care cele două părți se vor despărți, susuțin sursele digisport.ro.
CFR Cluj vrea să scape de Denis Alibec după ce jucătorul a plecat de pe bancă în minutul 70
Denis a fost împrumutat de la Kayserispor la insistenţele fostului preşedinte Marian Copilu. În Turcia avea un salariu de 800.000 de euro, iar din suma lunară, 66.000 de euro, ardelenii s-au angajat să achite 25.000 de euro!
Oricum, stilul lui Denis Alibec nu era pe placul antrenorului Dan Petrescu, de aceea situaţia în care s-a ajuns între cei doi nu este o surpriză. În Conference League, Petrescu l-a trimis pe teren în patru jocuri, în care a evoluat între 17 şi 45 de minute, niciodată un meci întreg.
În campionatul intern, de când Petrescu i-a luat locul lui Şumudică, Denis Alibec a evoluat tot în patru partide. Cele mai multe minute le-a prins cu Voluntari, 85, când echipa a învins cu 1-0. În rest, cel mult o repriză, cum s-a întâmplat la meciul cu Rapid.
Fără gol, fără pasă de gol.
Etichete: dan petrescu , denis alibec , cristi balaj , alibec cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...