Exclusiv Alibec: "N-am semnat cu nimeni!" Cum a reacţionat Gigi Becali când a auzit ce a spus atacantul
28.09.2016, 11:59Gigi Becali a confirmat azi, în direct la Digi Sport Matinal, transferul lui Denis Alibec. Atacantul de 25 de ani a semnat pe 5 ani cu Steaua şi va avea, conform spuselor finanţatorului roş-albaştrilor, o clauză de reziliere de 20 de milioane de euro.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Alibec a plecat azi, alături de lotul Astrei, la Roma, acolo unde campioana va juca meciul din etapa a doua a grupelor Europa League, în faţa echipei lui Francesco Totti. Întrebat despre transferul la Steaua, vârful a negat că şi-ar fi pus semnătura pe contract.
"N-am semnat cu nimeni, nu m-am înţeles cu nimeni. Vedem ce se întâmplă după meciul de la Roma", a declarat Denis Alibec la aeroport, înainte de plecarea spre Roma.
Întrebat de moderatorul Dan Filoti despre declaraţiile făcute de Alibec pe aeroport, Gigi Becali a răspuns, liniştit: "Denis a semnat deja, vă spun eu. A semnat pe 5 ani, dar i-am zis să nu vorbească la presă. Așa de mult îmi place de jucătorul ăsta și abia aștept să vină la noi. Îl sunau de la presă în momentul în care el era cu mine și i-am zis, lasă, mă nu te mai băga tu, nu le mai spune. El a semnat cu Steaua, dar a dat o declaraţie de bun simţ", a declarat Gigi Becali, la Digi Sport Matinal.
25 de ani are Alibec
1,5 milioane de euro plăteşte Steaua pentru transferul lui Alibec
2,5 milioane de euro e cota de piaţă a lui Alibec, conform transfermarkt.de
Etichete: steaua , transfer , denis alibec , gigi becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...