Exclusiv Aliat surpriză, în scandalul cu Armata. Şumudică: "Ar fi o înfrângere dureroasă pentru Gigi"
28.12.2016, 00:01Scandalul dintre Gigi Becali şi Armată a împărţit lumea fotbalului românesc în două tabere. Unul dintre cei mai mari rivali ai "roş-albaştrilor", Marius Şumudică, admite că e de partea patronului echipei din Liga 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Situaţia Stelei face rău fotbalului românesc. Nu vreau să îi iau apărarea lui Gigi, că nu mă interesează. Am perioade când mă înţeleg bine cu el şi altele când ne ciondănim, dar a băgat mulţi bani în fotbal şi merită mai mult respect.
Steaua tot timpul a fost echipa Armatei, aşa a fost mereu, la Dinamo a fost mereu echipa Poliţiei, dar acum i se face mult rău lui Gigi. Nu se va da bătut, dar va fi o înfrângere dureroasă. Va fi destul de greu pentru el, va pierde fani. Nu ştiu ce se va întâmpla cu jucătorii", a spus Şumudică, în exclusivitate pentru Digi Sport.
Şumudică a simţit pe pielea lui forţa financiară a lui Becali: finanţatorul bucureştenilor a cumpărat 4 jucători de la Astra în ultimul an, pe care a cheltuit 3,5 milioane de euro: Gabriel Enache (400.000 de euro), William De Amorim şi Fernando Boldrin (1,1 milioane de euro) şi Denis Alibec (două milioane de euro).
"El vrea să fie cel mai frumos şi cel mai puternic şi d-aia cheltuie bani. Va fi o pierdere pentru fotbalul românesc dacă Gigi nu mai poate folosi numele. Pentru mine era o bornă, am vrut mereu să îi bat. Pentru mine, când băteam Steaua era cea mai frumoasă zi", a adăugat tehnicianul campioanei.
Curtea de Apel i-a interzis lui Gigi Becali să mai folosească numele "Steaua" şi "Steaua Bucureşti" în denumirea societăţii comerciale care administrează clubul de fotbal, SC Fotbal Steaua Bucureşti SA, şi în cea a echipei FC Steaua, înscrisă la asociaţiile şi federaţiile sportive (FRF şi LPF).
În aceste condiţii, dacă nu va avea câştig de cauză la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, patronul roş-albaştrilor nu exclude ca echipa pe care o conduce să intre în faliment.
"Iau 5-6 jucători şi mă duc la altă echipă, iau campionatul și joc în Liga Campionilor. Iau 5, 6, 7 jucători. Mai bag 10 milioane de euro", a spus Becali, la Digi Sport, iar cea mai vehiculată variantă este FC Voluntari.
În anul 2015, FC Steaua a pierdut marca Steaua Bucureşti, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins contestaţia în anulare formulată de club la decizia din 3 decembrie prin care i-a fost anulată marca. ICCJ a anulat, pe 3 decembrie, marca Steaua Bucureşti înregistrată sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA.
FC Steaua a fost acţionat în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de gruparea din Liga I. Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013, însă ICCJ a dat dreptate clubului sportiv.
De la decizia ICCJ, cele două părţi au avut mai multe întâlniri pentru a discuta despre condiţiile de utilizare a mărcii Steaua, fără a ajunge la un acord concret.
Etichete: steaua , becali , sumudica , csa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...