Alexandru Mitriță vrea transferul. Jucătorul Craiovei, cu bagajele făcute pentru un nou campionat
04.12.2018, 10:34Alexandru Mitriţă, premiat luni seara în cadrul Galei Fotbalului Românesc, a declarat că în viitor îşi doreşte să se întoarcă în străinătate. Astfel, el a precizat faptul că ar fi o bucurie enormă să aibă ocazia să joace în campionatul Spaniei.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Sunt bucuros pentru ambele trofee câştigate în seara asta, în viitor îmi doresc să câştig titlul de cel mai bun jucător român. De asemenea, vreau să mă întorc în străinătate şi să demonstrez acolo. Campionatul Spaniei mi se pare cel mai frumos şi ar fi o bucurie enormă să ajung să joc acolo", a spus fotbalistul care în 2017 se transfera la U Craiova, după doi ani petrecuţi la formaţia italiană Pescara.
Alexandru Mitriță, descurajat la revenirea în România
La revenirea în țară, Alexandru Mitriță nu a beneficiat de prea multă încredere, potrivit declarațiilor fotbalistului. În ciuda acestui fapt, mijlocașul Craiovei a depășit orice aștepări.
"A fost un an bun pentru mine, am revenit în forţă în România, chiar dacă mulţi nu îmi dădeau mari şanse. Spuneau că o să revin în România şi că o să fiu ca toţi ceilalţi jucători care se întorc în ţară. Din fericire, pentru mine nu a fost aşa, am jucat bine, am marcat şi consider că am avut un sezon foarte bun. Sper ca la anul să dau mult mai mult pentru echipa mea", a adăugat el.
Alexandru Mitriţă a primit trofeul pentru cel mai bun atacant al anului 2018, precum şi premiul special "Ilie Balaci" în cadrul Galei Fotbalului Românesc, de luni seara.
Etichete: transferuri , alexandru mitrita , gala fotbalului romanesc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...