Alexandru Mitriță, surprins la meciul Universității Craiova! Ce spune despre revenirea în Liga 1
articol scris de Digi Sport21.08.2021, 18:50
Alexandru Mitriță (26 de ani) s-a despărțit recent de formația saudită Al Ahli, la care era împrumutat și a revenit la New York City FC, formație de care aparține.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Alexandru Mitriță, surprins la meciul Universității Craiova! Cum ar putea reveni la formația olteană
UPDATE 18:50: Alexandru Mitriță a oferit o primă reacție referitoare la posibila mutare la Universitatea Craiova.
"Nu știu nimic, aștept să vorbească impresarul, eu sunt la mâna celor de la New York. Știți foarte bine sentimentele mele pentru această echipă, dar aparțin de New York și nu pot vorbi mai multe. Agentul meu vorbește cu New York aproape zilnic și vom avea vești zilele următoare.
L-am avut pe mister în Arabia, este un antrenor foarte bun. Și eu mi-aș dori să lucrez cu el, dar momentan stau la mâna celor de la New York", a spus Mitriță, potrivit sport.ro.
Deși a plecat din Arabia Saudită, Mitriță nu a mers direct în SUA, ci a ales să privească din tribune meciul dintre fosta sa echipă, Universitatea Craiova, și Gaz Metan Mediaș, contând pentru etapa a șasea din Liga 1.
Prezența olteanului la meciul din Bănie vine chiar într-o perioadă în care se vorbește din ce în ce mai mult despre revenirea sa la Universitatea Craiova, formație unde a dat un randament excelent în perioada 2017 - 2019 și de unde a fost vândut la New York City pentru 8 milioane de euro.
Deși s-a despărțit de Al Ahli, Mitriță mai are un an de contract cu gruparea din MLS, însă Mihai Rotaru spune că jucătorul își dorește să revină la echipa din Liga 1. Cu toate acestea, finanțatorul Universității Craiova spune că totul depinde de gruparea din SUA.
"Noi știam dinainte. E destul de greu să îl luăm pe Alex la Craiova. El vine. Toată complicația este cu New York. Ei vor hotărî unde va merge Alex în următoarea perioadă. Nu este vorba despre salariu. Pentru el nu contează.
Problema este New York. El vine la Craiova fără bani. Nu e asta o problemă. Ei hotărăsc lucrurile și au dreptate. E foarte greu să vină la Craiova, dar nu este imposibil. Reghecampf vrea ca el să vină, iar Alex își dorește cel mai mult", a declarat Mihai Rotaru, joi, la emisiunea Liga Digi Sport.
Alex Mitriţă este dorit și de Răzvan Lucescu la PAOK
Răzvan Lucescu îl vrea foarte mult la PAOK, informaţie dezvăluită de presa greacă.
În aceste condiţii, Mitriţă ar avea şansa să lucreze cu Lucescu jr, antrenor cu care s-a întâlnit în Arabia Saudită, unde tehnicianul antrena pe Al Hilal, iar fotbalistul era împrumutat de americani la Al Ahli. La formaţia din Jeddah, Alex a lucrat cu Laurenţiu Reghecampf.
Pe lângă Mitriţă, pe lista de achiziţii a lui PAK se mai află Javi Ontiveros, de la Villarreal, şi Sidcley, de la Dinamo Kiev.
Etichete: universitatea craiova , paok , al-ahli , alexandru mitrita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...