Alexa: "A ieșit un circ care nu își avea rostul. S-au întâmplat lucruri peste care nu cred că voi putea trece"
18.07.2017, 22:40VIDEO Concordia Chiajna - ACS Poli Timișoara 0-1. Partida din etapa inaugurală a noului sezon din Liga 1 a fost ultima a lui Dan Alexa pe banca ilfovenilor. La finalul partidei Alexa a dat vina pe conducere pentru starea precară în care se află lotul său de jucători și în cele din urmă a plecat de la echipa ilfoveană.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Contactat telefonic în cadrul emisiunii Digi Sport Special, fostul antrenor al Concordiei a precizat că și-a încheiat conturile cu formația din Chiajna și a dat de înțeles că primarul Mircea Minea nu l-a mai dorit.
"Am reziliat amiabil și cred că a fost o decizie normală a mea. Le mulțumesc domnilor Minea și Tănase. S-au întâmplat niște lucruri săptămâna trecută, peste care nu cred că voi putea trece vreodată. Episodul cu anularea cantonamentului e binecunoscut, a confirmat și domnul Minea. Luasem hotărârea de săptămâna trecută, dar l-am așteptat pe președintele Cristi Tănase, cu care am avut o relație foarte bună. A ieșit un circ care nu își avea rostul. Fotbalul nu a început și nu se termină la Chiajna. Nu mai trebuie să iau niciun ban, ne-am înțeles și e totul în regulă. La Chiajna sunt condiții foarte bune. În primul rând, salariile sunt la zi, poate ar fi o lună de întârziere. " a precizat Alexa.
Tehnicianul de 37 de ani a precizat că fosta sa echipă va avea probleme foarte mari în actualul sezon dacă noul antrenor nu va primi întăriri până la finalul perioadei de mercato.
"S-a negociat cu foarte mulți jucători. Am făcut o listă și știam că trebuia să aducem întăriri, pentru că am suferit anul trecut și ne-au și plecat jucători. Cristi Tănase a negociat chiar cu jucători care au preferat să meargă la alte echipe pe salarii mai mici. Eu am pus după meci situația de fapt a echipei, că nu am avut fundaș dreapta și am improvizat. Lotul e mai slab decât anul trecut, în special din punct de vedere numeric. Chiar i-am spus lui Cristi într-o discuție, pentru că e un campionat lung și trebuie neapărat aduși jucători" a mai spus Alexa.
Pentru Alexa urmează o perioadă de pauză. "Nu am nicio ofertă. E prima etapă. Toate echipele au antrenor. Mă duc acasă, mă duc și la Contra la piscină, am locul meu asigurat" a mai precizat Alexa. "Era hotărât să plece de săptămâna trecută, dar i-am zis eu să stea" a spus Cosmin Contra, în glumă.
Etichete: concordia , dan alexa , alexa concordia chiajna
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...