Alex Chipciu a tras concluziile la finalul sezonului: ”Pentru mine e cel mai important”
articol scris de Digi Sport27.05.2023, 21:41
Alex Chipciu (34 de ani) a ajuns în vara anului trecut la ”U” Cluj, de la rivala CFR Cluj, și a devenit între timp căpitanul echipei.
Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
La primul sezon alături de ”Șepcile Roșii”, Alex Chipciu a terminat cu echipa pe locul patru în play-out și a pierdut finala Cupei contra celor de la Sepsi, scor 0-0 (4-5 d.l.d.).
Alex Chipciu: ”Am fost foarte puternici”
La finalul primului sezon în tricoul celor de la ”U” Cluj, Alex Chipciu a tras concluziile. Acesta a transmis un scurt mesaj pentru fanii grupării ardelene.
”A trecut un an, un an în care ne-am clasat pe o poziție onorabilă, având în vedere că a fost primul sezon în prima ligă.
Dacă ar fi să mă uit la lucrurile bune, aș zice că am fost foarte puternici pe teren propriu, când am avut suporterii în spate.
Chiar dacă am încheiat sezonul cu o înfrângere la loviturile de departajare, o înfrângere dureroasă pentru toți, eu cred că acest sezon ne dă speranțe pentru viitor, ceea ce pentru mine e cel mai important.
Știm că începând cu noul sezon pretențiile vor crește, însă în același timp îmi doresc să le oferim suporterilor la fiecare meci același sentiment pe care l-au avut la finala Cupei, când am arătat atitudine, dorință și am dominat adversarul”, a spus Alex Chipciu, pentru pagina de Facebook a celor de la ”U” Cluj.
Cifrele lui Alex Chipciu la ”U” Cluj
- 550.000 de euro este cota de piață a lui Alex Chipciu, potrivit Transfermarkt
- 39 de meciuri a jucat Alex Chipciu în acest sezon la ”U” Cluj
- Două goluri și două pase decisive a reușit Alex Chipciu în meciurile jucate
Etichete: alex chipciu , alex chipciu u cluj , mesaj alex chipciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...