"Ăla se ocupă și de fotbal!" Cornel Dinu l-a făcut praf pe impresarul lui Penedo și Cooper + Cine sunt "glumele" de jucători
12.12.2018, 15:01Dinamo s-a despărțit marți de Jaime Penedo și de Armando Cooper, ambii jucători fiind aduși la clubul din Ștefan cel Mare de Mihai Stan, fostul impresar al trupei de muzică 3 Sud-Est. Trecerea de la muzică la fotbal nu este văzută cu ochi buni pe Cornel Dinu, care nu a ratat ocazia de a-l ironiza pe Stan, în contextul în care Dinamo se află mai aproape de retrogradare decât de locurile de playoff.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
"Cine i-a adus pe băieții aștia din ziua de azi la Dinamo? Pe Penedo si pe amărâtul ăla (n.r. - Armando Cooper) a cărui singură legătură cu fotbalul e că poartă numele testului facut la NASA și pe care îl dădeam noi după '70, ca să avem capacitatea legală de a juca. I-a adus impresarul de la 3 Sud-Est, băieții ăia care zic că fac muzică. Ăla se ocupă și de fotbal și a adus din Panama jucători. Măcar dacă luam planul ăla de canal, să facem canalul Giurgiu - București, eram mai câștigați de 200 de ori. Aici s-a ajuns în fotbal", a spus Cornel Dinu la Digi Sport Special.
Cornel Dinu e de părere că Mircea Rednic trebuia să înceapă curățenia "cu cei din apărare"."Mister" i-a catalogat pe apărătorii pe care îi are la dispoziție Mircea Rednic drept niște "glume" de jucători.
"Eu cred că ar fi trebuit să înceapă, ca la orice echipă, cu câțiva oameni din apărare. Avea "glumele" alea de jucători. Trebuia să înceapă cu Katsikas, cu Popovici, Popescu", a mai spus Cornel Dinu.
10 fotbaliști dați afară de Dinamo de la venirea lui Mircea Rednic
A început curățenia de iarnă la Dinamo! După ce marți și-au încheiat aventurile la gruparea din Ștefan cel Mare Armando Cooper și Jaime Penedo, alți patru jucători se vor despărți de formația lui Mircea Rednic. Este vorba despre Sergiu Popovici, Tomislav Gomelt, Mircea Axente și Ivan Pesic. 6 jucători dați afară, pe lângă alți 4 de care Dinamo s-a debarasat la scurt timp după venirea "Puriului" - Daniel Subotic, Teddy Mezague, Gicu Grozav și Kino Delorge. Un total de 10 fotbaliști îndepărtați în acest mandat al lui Rednic.
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...