Aganovic are dublă fractură! ”Sunt accidentări de care au parte boxerii!”. Ce se întâmplă în relaţia Becali - Reghe
24.09.2016, 13:55VIDEO Steaua - CFR Cluj 1-2. Roș-albaștrii au suferit joi primul eșec din actualul sezon al Ligii 1, dar au pierdut și un jucător important, Adnan Aganovic (28 de ani).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Laurențiu Reghecampf, antrenorul roș-albaștrilor, a spus, la conferința de presă de dinaintea meciului cu FC Voluntari, care se va juca duminică, la Ploiești, de la ora 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, că mijlocașul croat va lipsi cel puțin o lună de pe gazon.
”Avem un jucător cu dublă fractură de mandibulă: Aganovic. Cel mai probabil, acesta va fi operat luni și va lipsi de pe gazon cel puțin o lună. Sunt lucruri pe care nu le discută nimeni.
Știți foarte bine că eu nu comentez arbitrajul și nu o fac și acum, am tot respectul pentru Cristi Balaj, dar specialiștii de pe la emisiunile tv nu au discutat nimic despre despre cartonaşul roşu pe care trebuia să îl primească jucătorul CFR-ului pentru faultul la Jakolis. Sau despre penalty-ul la Golubovic”, a spus Reghe.
Tehnicianul, care recent a împlinit 41 de ani, este îngrijorat mai mult de faptul că după fiecare meci se alege cu câte un accidentat, decât de jocul care nu impresionează al echipei.
”Mă îngrijorează faptul că la fiecare partidă ieşim şifonaţi. Accidentările de care avem parte sunt foarte grave şi nu sunt normale. Sunt accidentări de care au parte boxerii”, a mai spus tehnicianul vicecampioanei.
Antrenorul Stelei a mai specificat faptul că nu are nicio problemă cu Gigi Becali și a dezmințit faptul că ar fi avut discuţii în contradictoriu cu acesta.
"Relaţia mea cu Gigi Becali e una foarte bună. Nu e vreun scandal între mine şi el sau între mine şi Meme. Nu sunt probleme, încercăm împreună să construim o echipă puternică pentru la anul, dar încercăm să câștigăm și campionatul anul acesta. Cât despre Europa League, v-am mai spus, acesta este obiectivul al doilea”, a mai spus Laurențiu Reghecampf.
Etichete: steaua , reghecampf steaua , voluntari steaua , aganovic steaua reghecampf accidentare , aganovic dubla fractura operatie , reghecampf conferinta voluntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...