Adunărea Generală: Liga 1 va începe cu 15, 16 sau 17 echipe. Toate detaliile
01.06.2013, 00:36UPDATE 13:10: Şedinţa Adunării Generale a luat sfârşit. Cei prezenţi vor lua masa împreună, după care se vor revedea în această seară, la finala Cupei (Petrolul - CFR, 20:45).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Concluziile sunt următoarele:
1. Liga 1 va avea 15, 16 sau 17 echipe. 4 formaţii au retrogradat pe criteriu sportiv (Gloria Bistriţa, CSMS Iaşi, CS Severin şi Concordia Chiajna), în timp ce Rapid şi "U" Cluj au fost retrogradate pe criteriul licenţierii. "Şepcile Roşii" mai au o şansă la TAS. Din Liga 2 au promovat FC Botoşani, Săgeata Năvodari, Corona Braşov şi ACS Poli Timişoara. Dintre acestea Săgeata Năvodari aşteaptă răspunsul apelului în privinţa licenţei, iar celelalte 3 formaţii au obţinut-o deja.
a) Liga 1 cu 17 echipe: dacă TAS o salvează pe "U" Cluj şi Săgeata Năvodari ia licenţa
b) Liga 1 cu 16 echipe: dacă doar una din condiţiile de la punctul a este îndeplinită
c) Liga 1 cu 15 echipe: dacă niciuna dintre "U" Cluj şi Săgeata Năvodari nu va primi licenţa
UPDATE 12:40: Fostul preşedinte al CCA, Vasile Avram, a luat şi el cuvântul în Adunarea Generală: "Am contract de muncă semnat cu FRF ca şef al CCA şi nu am nicio restricţie din partea instanţei. Cred că ar fi normal să fiu repus în drepturi"
UPDATE 12:31: "Domnilor, e greu de crezut că U Cluj va obţine licenţa după ce s-a adresat la TAS. Dacă se întîmplă aşa, îl dau afară pe Viorel Duru, înseamnă că s-a decis prost la noi. Dacă Vasile Avram vine şi el cu o hotărâre judecătorească, îl dau pe Crăciunescu în altă parte şi îl pun pe Avram preşedinte", a continuat Mircea Sandu.
UPDATE 12:20: Mircea Sandu a declarat, în cadrul şedinţei, că sezonul viitor al Ligii 1 va începe cu 16 sau 17 echipe. Cel mai probabil, în traducere liberă acest lucru înseamnă că regulamentul nu va fi modificat, astfel că Rapid şi "U" Cluj vor retrograda, din cauza faptului că nu au primit licenţa. "Şepcile Roşii" mai au o şansă de a evolua în Liga 1, dacă va interveni TAS.
"Sezonul viitor, Liga 1 va avea 16, maximum 17 echipe. La următorul Comitet Executiv al FRF din 11 iunie se validează toate rezultatele şi se decide. Din punctul meu de vedere Liga I trebuie să aibă o restrângere importantă, la 12 echipe, pentru că pur şi simplu nu avem jucători români de valoare. Banii din drepturile tv s-ar împărţi astfel la mai puţine echipe, dar acesta este doar un punct de vedere. Consider că s-ar putea face pentru această perioadă de criză, iar apoi să se revină după 2,3, 4 ani (n.r. - la 18 echipe). Liga a II-a va avea o serie de 15 formaţii, cea de Est, şi una de 15 sau 16 formaţii, cea de Vest, în funcţie de ce face Universitatea Craiova", a declarat Mircea Sandu.
Universitatea Craiova a primit un loc în Liga 2, după ce Curtea de Apel a decis că decizia dezafilierii a fost abuzivă. FRF aşteaptă un răspuns din partea oficialilor din Bănie.
"Din ce am înţeles la şedinţa Comitetului Executiv, trei cluburi din Liga a II-a, aflat pe locuri de promovare, au obţinut deja licenţa, al patrulea, Năvodari, n-a obţinut-o, dar a făcut apel şi aşteaptă rezultatul. Conform regulamentului, nu puteam face nimic pentru cluburile care au retrogradat sportiv, chiar dacă acestea au obţinut licenţa", a mai spus Mircea Sandu.
UPDATE 12:05 La fix o oră după ce a început ședința Adunării Generale, Dumitru Dragomir a părăsit sediul Federației fără să facă niciun fel de declarații presei.
Șeful LPF era cunoscut ca un partizan al ideii prin care să fie modificate regulamentele pentru ca în Liga 1 să poată activa mai departe echipele care nu au luat licență, respectiv Rapid și “U” Cluj.
Campionatul care tocmai s-a încheiat a scos la iveală situația dramatică în care se găsește fotbalul românesc. Cu cel mult 3-4 excepții, toate cluburile din Liga 1 se confruntă cu mari probleme financiare, în situația cea mai delicată găsindu-se două echipe cu nume ale întrecerii interne.
Rapid traversează cele mai delicate momente de la înființarea din 1923. Gruparea patronată de George Copos este în pragul falimentului, după ce în iarnă a intrat în insolvență, iar instanța nu i-a aprobat planul de reorganizare financiară. Ca atare, giuleștenii n-au primit licență pentru Liga 1 în sezonul viitor și urmează să evolueze în eșalonul secund, dar acesta este un scenariu aproape fericit, întrucât clubul este amenințat chiar și cu liga a 5-a.
Chiar dacă nici ei nu au primit deocamdată dreptul de a rămâne în Divizia A, cei de la “U” Cluj se găsesc totuși într-o situație ceva mai bună. Tribunalul le-a admis planul de restructurare, iar clujenii se mai pot adresa la TAS pentru primirea licenței.
Forțează anularea licențelor la Adunarea Generală
Ultima zi în care Rapid și Universitatea Cluj mai pot spera să-și rezolve printr-o minune situațiile la nivel intern este chiar cea de azi, când este programată Adunarea Generală a FRF, cu începere de la ora 11:00. Teoretic, aceasta ar trebui să omologheze rezultatele din ultima ediție de campionat și să consfințească titlul cucerit de Steaua, precum și numele echipelor care vor merge în cupele europene.
Totuși, Rapid a trimis un memoriu prin care solicită rămânerea în Liga 1, cerând totodată anularea sistemului de licențiere pentru următorii trei ani. Dacă Mircea Sandu a negat de mai multe ori că se poate modifica regulamentul astfel încât echipele fără licență să continue mai departe pe prima scenă, un aliat al cluburilor implicate este președintele LPF, Dumitru Dragomir, care a declarat că legile ar putea fi schimbate.
"Discutând strict din punct de vedere sportiv, Rapid și "U" Cluj ar trebui să-și păstreze locurile în prima divizie", a sunat declarația lui Dragomir din urmă cu numai câteva zile, această afirmație denotând linia pe care o va aborda oficialul la ședința de azi.
Etichete: liga 1 , rapid , frf , licente liga 1 , memoriu rapid , insolventa rapid , fa , u cluj licenta , adunarea generala frf , iment rapid , regulament frf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...