Exclusiv ”Adrian Petre voia să joace, era titular!” De ce UTA Arad a preferat să nu se bazeze pe atacant
articol scris de Digi Sport22.02.2021, 20:07
UTA Arad rămâne fără victorie pe teren propriu de 9 meciuri, după 0-0 acasă cu FC Botoșani.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Arădenii nu s-au putut baza pe atacantul Adrian Petre, iar antrenorul Laszlo Balint, aflat în izolare din cauza infectării cu Covid-19, a explicat ce s-a întâmplat.
”Adrian Petre nu s-a simțit bine aseară, i-am făcut un test rapid pentru coronavirus, dar a ieși negativ. Am repetat testul azi dimineață, a fost neconcludent.
Era titular, el a vrut să joace azi, se simțea bine, dar am preferat să nu-l folosesc în contextul ultimelor evenimente. Acum așteptăm rezultatul testului PCR.
Avem încredere în potențialul lui, are o atitudine și mentalitate corectă, dacă nu credeam în el, nu-l aduceam. Poate fi un viitor atacant și pentru naționala României”, a declarat Laszlo Balint la Digi Sport Special.
Laszlo Balint: ”Suntem cu salariile la zi”
UTA mai are de încasat un procent din vânzarea lui Dennis Man la Parma, iar antrenorul nou-promovatei a dezvăluit că nu-și face probleme decât pentru rezultatele de acasă.
”Ne doare parcursul de acasă, totul a început de la playoff-ul pentru promovare. Au venit jucători noi, am încercat să-i integrăm din mers. Cred că poziția din clasament e conformă cu realitatea, am suferit acasă, dar am adunat multe puncte din deplasare.
Singurul lucru care contează este stabilitatea financiară, nu am resimțit impactul venirii în Liga 1, suntem cu toate drepturile financiare la zi”,a mai spus Laszlo Balint.
Etichete: adrian petre , laszlo balint , adrian petre uta , uta fc botosani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...