Adrian Păun, după înfrângerea cu FC Botoșani: ”Fotbalul este nedrept”
articol scris de Digi Sport14.08.2022, 22:22
CFR Cluj a fost învinsă de FC Botoșani, duminică, scor 0-1 (0-1),pe propriul teren, într-o partidă contând pentru etapa a 5-a din Liga 1.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Singurul gol al partidei a fost marcat de africanul Sekou Camara, în minutul 31 al meciului.
Adrian Păun, după înfrângerea cu FC Botoșani: ”Fotbalul este nedrept câteodată”
Chiar dacă a fost echipa care a controlat mai bine partida, CFR Cluj nu a avut puterea de a găsi drumul către poarta lui Eduard Papp.
Fără Dan Petrescu pe banca de rezerve, suspendat, și cu o serie de jucători folosiți mai puțin în acest start de sezon, campioana României nu a a avut deloc inspirație în fața porții, ratând mai multe ocazii foarte mari.
Adrian Păun este de părere că și lipsa omogenității a condus spre o înfrângere surprinzătoare, pe propriul teren, contra moldovenilor, însă este optimist că aceste probleme se vor rezolva în timp.
”Din păcate, azi n-am reușit, chiar dacă am intrat bine și am avut ocazii. Echipa e cea mai importantă și n-am reușit să o ajut și să facem măcar un egal. Cred că azi am dominat, am avut posesia, multe ocazii, dar fotbalul e nedrept câteodată.
Meciul trecut, cel cu Chindia, ne-a ieșit aproape tot, victorie fără gol primit. În această seară, cam aceeași echipă de data trecută. Au venit în vară mulți jucători noi, nu e omogenitate încă, dar sunt jucători cu calitate cei care au venit. Încet, încet vom îmbunătăți relațiile de joc. Jocul arată bine, dar atât s-a putut. Întotdeauna am avut meciuri grele cu Botoșani și cu echipele domnului Teja. Bravo lor! Au fost mai pragmatici. Poate o singură ocazie importantă și au marcat.
Adrian Păun, despre confruntarea cu Maribor din Conference: ”Un meci important pentru viitorul nostru și al clubului”
Joi ne așteaptă un meci important pentru viitorul nostru și al clubului. În campionat mai poți recupera, însă în Europa, dacă nu vom ieși învingători, vom ieși de tot. Am încredere în echipă, în puterea grupului de a se ridica în momentele grele și sper să ne bucurăm la final, să fim în grupele Conference League. Cred că merităm să fim acolo", a spus Adrian Păun, la finalul partidei cu FC Botoșani.
Etichete: alexandru paun , sekou camara , cfr cluj - fc botosani live video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
17 persoane aflate la bordul avionului Swiss Air, care decolase de la București spre Zurich, luni...