Adrian Mutu poate reveni în SuperLiga! Echipa care ia în calcul demiterea antrenorului
articol scris de Digi Sport24.11.2023, 10:15
Adrian Mutu (44 de ani) a plecat de la Rapid în vara acestui an și a semnat cu Neftchi Baku, în Azerbaijan.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mandatul lui Mutu este însă unul agitat, asta deoarece românul a fost eliminat din preliminariile Conference League și ocupă doar locul 6 în clasament.
Adrian Mutu, variantă pentru CFR Cluj
Zilele trecute, a apărut informația potrivit căreia Adrian Mutu reprezintă o variantă de înlocuire pentru Andrea Mandorlini de la CFR Cluj. Conducerea clubului din Gruia este nemulțumită de ultimele rezultate ale italianului (o victorie în ultimele 5 meciuri), iar relația dintre cele două părți nu mai este una foarte bună.
Italienii de la Calciomercato au adus în discuție posibilitatea demiterii lui Andrea Mandorlini, dar și înlocuirea acestuia cu Adrian Mutu. Nu este pentru prima dată când se vorbește despre venirea "Briliantului" la CFR, mai ales datorită relației bune pe care antrenorul o are cu Neluțu Varga, patronul echipei.
Mutu l-a ”înțepat” subtil pe Bergodi: ”Are cu două puncte mai puțin față de câte aveam eu anul trecut”
În seara în care România a obținut matematic accesul la EURO 2024, după victoria din Ungaria cu Israel, scor 1-2, Mutu a vorbit, în exclusivitate la Digi Sport Special, despre performanța ”Tricolorilor”, ajunși la a șasea prezență la un turneu final continental.
Printre altele, Mutu a vorbit și despre plecarea sa de la Rapid. Moderatorul emisiunii, Vali Moraru, a insistat pe tema plecării din Giulești și a ieșit un dialog pe care vi-l prezentăm în rândurile de mai jos.
Vali Moraru: Cum a fost plecarea ta de la Rapid, cum ai aprecia acel moment și cum ai vedea parcxursul Rapidului după plecarea mea.
Adrian Mutu: Plecarea mea cred că o știți..., am făcut o alegere.
Da, dar mulți te-au acuzat că nu se face așa ceva. că nu lași echipa cu o săptămână înainte de începerea campionatului.
Pff, da, o săptămână când am plecat. Dar discuțiile între mine și club au fost cu vreo săptămână sau 10 zile înainte. Pentru că nu se întâmplă totul într-un minut, nu? Clubul știa de intenția mea, de aceea au și avut timp să aleagă noul antrenor. Ne-am și consultat în privința asta. E ok. Eu cred că rezultatele Rapidului sunt bune, jocul arată bine, Bergodi își face treaba, s-a încheiat turul, are 30 de puncte, chiar dacă are cu două mai puține față de mine anul trecut, merge foarte bine (n.r. râde).
Când spui că ai fost consultat, că au fost consultări cu clubul, te referi și la faptul că ți s-a cerut părerea despre viitorul antrenor al Rapidului?
Mi s-a cerut, în primul rând, părerea despre echipă și despre ce antrenor s-ar mula pe această echipă.
Și a fost una dintre recomandările tale Bergodi?
Nu spun mai multe, dar v-am spus îndeajuns. Relația mea cu Rapid este bună, a fost și va fi mereu de acum încolo, iar atunci când ne-am despărțit am vrut binele Rapidului. E normal să te consulți cu antrenorul când îți spune că pleacă. M-au întrebat cam ce antrenor s-ar potrivi”.
Etichete: cfr , adrian mutu , superliga , antrenor mutu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...