Adrian Mutu: ”E cel mai bun atacant din România”. Fotbalistul menționat nu e nici în Top 10 al golgheterilor
articol scris de Digi Sport29.02.2024, 22:51
Adrian Mutu (45 de ani) crede că Daniel Bîrligea (23 de ani) este ”cel mai bun atacant din România”.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Chiar dacă atacantul CFR-ului nu prinde Top 10 din clasamentul golgheterilor SuperLigii, în care se află pe locul 11, Adrian Mutu consideră că Daniel Bîrligea este mai valoros decât Albion Rrahmani, kosovarul care impresionează la Rapid.
Adrian Mutu, laude pentru Daniel Bîrligea
”Mi se pare bun Rrahmani, dar eu cred că cel mai bun număr 9 din România e Bîrligea, nu Rrahmani. Serios! De când sunt eu, a dat trei goluri și două assist-uri. E un jucător de forță, e diferit. Poate să joace și singur în față, iar Rrahmani e mult mai mobil, mi se pare mult mai fragil decât Birligea.
Din punctul meu de vedere, Birligea e cel mai bun atacant din România și o soluție pentru Edi Iordănescu la Campionatul European.
Nu spun că Rrahmani nu ar avea valoare, are valoare și o eleganță în mișcare, dar eu îl văd pe Dugandzic mai bun decât Rrahmani, de exemplu”, a declarat Adrian Mutu, la Fanatik.
Așa arată top 10 al celor mai buni marcatori din SuperLigă
- Florinel Coman - 14 goluri
- Darius Olaru - 14 goluri
- Philip Otele - 12 goluri
- Dan Nistor - 11 goluri
- Alex Pop - 11 goluri
- Albion Rrahmani - 11 goluri
- Eduard Florescu - 10 goluri
- Alex Mitriță - 9 goluri
- Aurelian Chițu - 9 goluri
- Marius Ștefănescu - 9 goluri
Daniel Bîrligea este pe locul 11, cu opt goluri, la egalitate cu Alin Roman, de la Poli Iași.
Etichete: adrian mutu , daniel birligea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...